Andronescu vrea ca directorii de şcoli să fie aleşi de consiliile profesorale

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat, duminică, la Alba Iulia, într-o conferinţă de presă, că doreşte modificarea Legii educaţiei în aşa fel încât directorii unităţilor de învăţământ să fie aleşi de consiliile profesorale şi să se scape de "ingerinţa politică”.

728 afișări
Imaginea articolului Andronescu vrea ca directorii de şcoli să fie aleşi de consiliile profesorale

Ecaterina Andronescu (Imagine: Dragos Bota/Mediafax Foto)

Ecaterina Andronescu a afirmat că dorinţa sa este ca directorii de şcoli să fie aleşi la fel ca şi rectorii universităţilor, de către cadrele didactice, şi să poată da socoteală în faţa acestora, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ministrul Educaţiei a adăugat că vrea să modifice Legea educaţiei pentru ca directorii să poată fi aleşi de consiliile profesorale, în aşa fel încât şcolile să îşi poată gestiona problemele pe care le au "fără amestec politic".

"Eu vreau să schimbăm Legea învăţământului, în această lege să scriem că directorul este ales de consiliul profesoral şi în felul acesta scăpăm de orice ingerinţă politică. Aşa se aleg rectorii acum. Am fost rector, m-a ales comunitatea academică, ştiam că trebuie să dau socoteală comunităţii academice. Prin lege trebuie să dăm în mâna consiliului profesoral pârghiile să-l schimbe pe director, dacă nu duce şcoala în direcţia cea bună", a susţinut Andronescu.

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a participat, duminică, la Alba Iulia, la festivităţile de deschidere a noului an universitar de la Universitatea "1 Decembrie 1918" din municipiu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici