Angajaţii RATB, nemulţumiţi de discuţiile cu conducerea regiei, ameninţă Primăria cu noi proteste - FOTO

Peste 300 de angajaţi ai Regiei Autonome de Transport Bucureşti au pichetat, miercuri, sediul RATB, pentru a reclama condiţiile de muncă şi faptul că siguranţa călătorilor este pusă în pericol, la final ameninţând că vor continua protestele la Primăria Capitalei.

323 afișări
Imaginea articolului Angajaţii RATB, nemulţumiţi de discuţiile cu conducerea regiei, ameninţă Primăria cu noi proteste - FOTO

Angajaţii RATB, nemulţumiţi de discuţiile cu conducerea regiei, ameninţă Primăria cu noi proteste (Imagine: Mediafax Foto / Andreea Alexandru)

Protestatarii au pichetat mai bine de o oră sediul central al Regiei Autonome de Transport Bucureşti, scandând "hoţii" atunci când directorul general, Daniel Florentin Doman, a coborât să îi invite pe liderii sindicali la discuţii.

Angajaţii RATB au avut la protest afişe pe care scria "Vrem piese şi materiale pentru ţinerea parcului în traseu, nu în depouri şi autobaze", "Vrem condiţii de muncă decente" şi "Nu mai dorim conducere executivă mercenară".

Preşedintele Sindicatului Transportatorilor din Bucureşti, Mircea Ionescu, a declarat că principalele revendicări ale salariaţilor sunt legate de siguranţa circulaţiei.

"Nu mai putem să riscăm şi să circulăm în condiţii de dezastru la RATB. Afectăm publicul călător. Instituţia este subfinanţată şi nu vrem altceva decât să evităm un conflict major. 80 la sută din mijloacele noastre de transport sunt la minimul siguranţei circulaţiei, sunt în stare de avarie. (...) Vrem să vedem care sunt măsurile pe care vor să le ia în această stare. Pentru că avem un management pus pe criterii politice. La fiecare patru luni de zile vine o nouă echipă şi, practic, nu există nicio perspectivă", a declarat liderul sindical, înainte de a intra la discuţii cu conducerea RATB.

După aproximativ 15 minute de negocieri, reprezentanţii sindicaliştilor au anunţat că nu au reuşit să obţină decât aceleaşi promisiuni pe care conducerea regiei le-a făcut şi în urmă cu şase luni.

Preşedintele executiv al Sindicatului Transportatorilor din Bucureşti, Vasile Petrariu, a precizat că acţiunile de protest vor continua, pentru că reprezentanţii regiei nu au dat un răspuns ferm, motivând că nu a fost aprobat bugetul.

"Nu am concluzionat nimic pentru că nu au dat niciun răspuns ferm. Au dat vina pe Primăria Capitalei pentru că bugetul nu este aprobat. Următorul protest cred că îl vom face acolo. Aşteptăm să vedem când vor să discute bugetul şi atunci vom merge şi noi acolo, pentru a le explica care sunt problemele noastre", a mai spus Petrariu.

Sindicaliştii sunt nemulţumiţi de faptul că nu se respectă Contractul Colectiv de Muncă 2014-2016, negociat cu sindicatul reprezentativ, dar şi de condiţiile de muncă ale salariaţilor RATB care, potrivit acestora, s-au degradat în mod vizibil în ultimii ani.

Angajaţii mai reclamă dificultăţi privind menţinerea în deplină siguranţă a parcului actual de vehicule, din cauza lipsei bazei materiale (piese de schimb şi subansamble), lipsa unor strategii privind construcţia de tramvaie la Uzina RATB, managementul defectuos cu care regia se confruntă în ultimii ani, precum şi lipsa informaţiilor cu privire la demersurile ce se fac în legătură cu transformarea RATB în societate comercială şi efectele asupra forţei de muncă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici