Angajatul Uzinei Mecanice Sadu prins când vindea muniţie furată din unitate a fost arestat. Directorul unităţii, cercetat în libertate

Angajatul Uzinei Mecanice Sadu reţinut după ce a fost prins în flagrant când vindea muniţie şi mercur furate din fabrică a fost arestat preventiv, în timp ce toate celelalte şapte persoane reţinute în acest caz, între care directorul unităţii şi şeful serviciului pază, sunt cercetate în libertate.

541 afișări
Imaginea articolului Angajatul Uzinei Mecanice Sadu prins când vindea muniţie furată din unitate a fost arestat. Directorul unităţii, cercetat în libertate

Angajatul Uzinei Mecanice Sadu prins când vindea muniţie furată din unitate a fost arestat. Directorul unităţii, cercetat în libertate (Imagine: Andreea Balaurea/ Arhiva Mediafax Foto)

Bărbatul, Ion Băltăţoiu, este acuzat de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, de nerespectarea regimului substanţelor explozive, dar şi de trafic de substanţe toxice, magistraţii Tribunalului Gorj emiţând pe numele acestuia un mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile.

El fusese reţinut luni, după ce poliţiştii au organizat un flagrant, în timpul căruia bărbatul a vândut unui ofiţer sub acoperire 210 cartuşe furate dintr-o secţie a UM Sadu. Anterior, acesta îi mai vânduse ofiţerului aproximativ 7 kilograme de cartuşe, marfa furată fiind măsurată în kilograme, preţul unui kilogram de cartuşe fiind de câteva sute de euro, conform unor surse judiciare.

De asemenea, bărbatul avea la vânzare trei kilograme de mercur, la preţul de 1000 de euro kilogramul, cantitatea fiind procurată tot din cadrul UM Sadu.

Băltăţoiu a fost dus la Tribunalul Gorj cu propunerea de arestare preventivă alături de alţi doi angajaţi ai uzinei, un maistru şi un muncitor, pentru care instanţa a dispus interdicţia de a părăsi localitatea pentru 30 de zile. Interdicţie de a părăsi ţara sau localitatea au primit şi celelalte cinci persoane reţinute în acest caz, în cursul nopţii de luni spre marţi, printre care se află şi directorul uzinei, Nicolae Dijmărescu, precum şi şeful serviciului de pază şi administrativ al UM Sadu, Marius Borcan, acesta fiind şi preşedinte al PC Gorj.

Acuzaţiile care li se aduc celor doi şefi ai uzinei sunt neglijenţă în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, complicitate la furt şi complicitate la infracţiunea de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, anchetatorii susţinând că aceştia au înlesnit furturile de armament prin faptul că nu au luat toate măsurile necesare pentru a evita acest lucru.

Directorul general al Uzinei Mecanice Sadu, şeful serviciului de pază al unităţii, precum şi alţi şase angajaţi au fost reţinuţi, în noaptea de luni spre marţi, într-un dosar de trafic de armament. După realizarea flagrantului care a dus la deconspirarea reţelei anchetatorii s-au prezentat cu mandat de percheziţie la Uzina Mecanică Sadu, muncitorii aflaţi luni după-amiază la muncă fiind trimişi la acasă.

De asemenea, anchetatorii au început un proces de inventariere a activelor uzinei, surse judiciare precizând că muncitorii aveau acces la milioane de cartuşe produse aici anual şi a căror evidenţă nu era ţinută cu rigoare de nimeni din conducerea uzinei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici