ANI cere instanţei să-i confişte lui Codruţ Vlăsceanu circa jumătate de milion de euro

ANI cere Curţii de Apel Piteşti să confişte aproape jumătate de milion de euro de la fostul şef al Serviciului de permise auto de la Piteşti, Codruţ Vlăsceanu, bani despre care inspectorii de integritate susţin că nu pot fi justificaţi.

28 afișări
Imaginea articolului ANI cere instanţei să-i confişte lui Codruţ Vlăsceanu circa jumătate de milion de euro

Codruţ Vlăsceanu

Inspectorii ANI s-au autosesizat în legătură cu faptul că mai mulţi angajaţi ai Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Vehicule din Argeş "au acumulat averi ce depăşesc veniturile realizate", se precizează într-un comunicat de vineri al ANI.

În urma verificărilor, inspectorii au stabilit că, în perioada 2000-2008, Codruţ Vlăsceanu şi familia sa au câştigat 734.407 lei, însă averea familiei Vlăsceanu este, conform estimării ANI, de 3.097.596 de lei. Mai mult, membrii familiei acestuia au dobândit, susţine sursa citată, averi "ce nu pot fi justificate prin veniturile realizate de către aceştia, având în vedere vârsta sau ocupaţia".

În aceste condiţii, ANI a cerut instanţei să stabilească şi să confişte partea din averea lui Vlăsceanu care se dovedeşte că a fost obţinută ilicit.

"Agenţia Naţională de Integritate a dispus, la data de 6 februarie 2009, sesizarea Curţii de Apel Piteşti – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal, cu privire la domnul Vlăsceanu Gheorghe Codruţ, comisar-şef în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Vehicule Argeş, în vederea confiscării sumelor de 454.805 euro, 1.580 de dolari şi 145.420 de lei a căror provenienţă nu poate fi justificată de acesta, precum şi pentru stabilirea şi confiscarea unei cote-părţi de avere dobândită cu caracter nejustificat, în cuantum de 2.171.109 lei", se precizează în comunicatul ANI.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a 28 de persoane, din care 22 în stare de arest preventiv, în legătură cu fraudarea unor examene pentru obţinerea permisului de conducere la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Vehicule (SPCRPCIV) Argeş.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici