ANI: Un ofiţer de la Direcţia Paşapoarte din Ministerul de Interne a fost în incompatibilitate

Ofiţerul Anda Alisa Gheorghe, de la Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Afacerilor Interne, a fost găsită în incompatibilitate de Agenţia Naţională de Integritate, întrucât a fost şi notar public.

493 afișări
Imaginea articolului ANI: Un ofiţer de la Direcţia Paşapoarte din Ministerul de Interne a fost în incompatibilitate

ANI: Un ofiţer de la Direcţia Paşapoarte din Ministerul de Interne a fost în incompatibilitate (Imagine: Cristian Nichitus/ Mediafax Foto)

Potrivit Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), Anda Alisa Gheorghe a fost în incompatibilitate în perioada 10 noiembrie 2010 - 25 mai 2012, când a deţinut simultan cu funcţia publică de funcţionar cu statut special, respectiv ofiţer consilier juridic la Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Afacerilor Interne, şi funcţia de notar public în cadrul "Belu G. Aurel - Birou Notar Public".

ANI susţine că Anda Alisa Gheorghe a încălcat astfel dispoziţiile articolului 96, alineatul 1 din Legea 161/2003, potrivit cărora funcţionarii publici pot exercita funcţii sau activităţi şi în alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuţiile exercitate ca funcţionar public potrivit fişei postului, precum şi dispoziţiile articolului 45, alineatul 1, litera i) din Legea 360/2002, potrivit cărora "poliţistului îi este interzis (...) să deţină orice altă funcţie (...) privată pentru care este retribuit, cu excepţia funcţiilor didactice din cadrul instituţiilor de învăţământ, a activităţilor de cercetare ştiinţifică şi creaţie literar-artistică.

Anda Alisa Gheorghe a deţinut în cadrul Biroului notarial "Belu G. Aurel" funcţia de notar public-stagiar, în perioada 10 noiembrie 2010 - 01 decembrie 2011, şi de notar public, din 30 ianuarie 2012 până în 25 mai 2012. Aceasta deţine, din 15 iulie 2006, funcţia publică de ofiţer consilier juridic la Direcţia Generală de Paşapoarte.

Potrivit ANI, Anda Alisa Gheorghe a fost informată despre declanşarea procedurii de evaluare şi elementele identificate, iar aceasta a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere.

Potrivit prevederilor legale, fapta persoanei cu privire la care s-a constatat încălcarea obligaţiilor legale privind starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective. Persoana faţă de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de trei ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de trei ani de la încetarea mandatului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici