ANOFM: Aproape 6.800 de locuri de muncă vacante, la nivel naţional, în perioada 10 - 16 decembrie

Aproape 6.800 de locuri de muncă vacante sunt înregistrate, la nivel naţional, în perioada 10 - 16 decembrie, cele mai multe fiind în Capitală şi în judeţele Iaşi, Timiş, Bacău, Sibiu, Dolj, Bihor şi Vaslui, informează, vineri, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

31 afișări
Imaginea articolului ANOFM: Aproape 6.800 de locuri de muncă vacante, la nivel naţional, în perioada 10 - 16 decembrie

ANOFM: Aproape 6.800 de locuri de muncă vacante, la nivel naţional, în perioada 10 - 16 decembrie (Imagine: Remus Suciu/Mediafax Foto)

Potrivit datelor ANOFM, în săptămâna 10 - 16 decembrie sunt înregistrate 6.786 de locuri de muncă.

Cele mai multe oferte de muncă sunt în Bucureşti (875) şi în judeţele Iaşi (575), Timiş (425), Bacău (298), Sibiu (294), Dolj (284), Bihor (263), Vaslui (245) şi Călăraşi (234).

Judeţele cu cele mai puţine locuri de muncă sunt: Alba (14), Mehedinţi (22), Ialomiţa (24), Constanţa (29), Olt (35), Dâmboviţa (46), Maramureş (49), Botoşani (52), Covasna şi Suceava (58), Vâlcea (60), Gorj şi Sălaj (61), Giurgiu (75), Vrancea (81) şi Galaţi (84).

Pentru persoanele cu studii superioare sunt înregistrate, la nivel naţional, 457 de locuri de muncă, cele mai multe pentru ingineri şi subingineri (65), consilier vânzări asigurări (68), inspector coordonator asigurări (24), medic specialist (11), inspector asigurări (10) sau farmacist (9).

Pentru studii medii, profesionale şi lucrători necalificaţi sunt disponibile 6.329 locuri de muncă, cele mai multe pentru: confecţioner-asamblor articole din textile (1.092), muncitor necalificat în industria confecţiilor (634), operator confecţioner în industria de îmbrăcăminte-ţesături, tricotaje, materiale sintetice (500), muncitor necalificat la ambalarea produselor solide şi semisolide (174), confecţioner cablaje auto (159) şi agent securitate (147).

Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă se pot adresa agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă de domiciliu sau de reşedinţă sau pot accesa adresa de internet http://lmv.anofm.ro/index_lmv.php.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici