Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) solicită luni Guvernului eliminarea măsurilor de austeritate care afectează negativ studenţii. Organizaţia susţine necesitatea menţinerii formulei actuale pentru calculul fondului de burse, conform legii în vigoare, şi consideră că educaţia trebuie sprijinită printr-o finanţare adecvată.
Reprezentanţii studenţilor spun că educaţia nu ar trebui considerată o cheltuială, ci „o investiţie pentru viitor şi ar trebui privită astfel de către decidenţi, pentru a asigura şanse egale tuturor în societate, iar indiferent de circumstanţe, tăierile de la educaţie nu pot reprezenta o soluţie”.
Duminică, peste 300 de persoane, studenţi, elevi, tineri, au participat la un protest în centrul Bucureştiului, organizat de ANOSR împreună cu Consiliul Naţional al Elevilor (CNE) şi Consiliul Tineretului din România (CTR).
Scopul a fost susţinerea finanţării corespunzătoare a educaţiei şi menţinerea fondului de burse la nivelul actual.
„Protestul organizat duminică în centrul capitalei este al treilea din seria de manifestaţii iniţiate joi, împotriva prevederii din Programul de Guvernare conform căreia calcularea fondului de burse pentru studenţi s-ar face prin raportare la salariul minim net, nu la cel brut, cum este în prezent reglementat prin Legea învăţământului superior nr. 199/2023. O astfel de măsură ar duce la scăderea fondului de burse cu aproximativ 40%, şi implicit la diminuarea numărului de beneficiari, în contextul în care abandonul universitar este deja la un nivel îngrijorător”, transmite ANOSR într-un comunicat oficial.
Manifestaţii asemănătoare au avut loc şi în alte oraşe din ţară, printre care Iaşi, Galaţi şi Târgu Mureş. Protestele vor continua atât în Bucureşti, cât şi în alte centre universitare, pentru a menţine presiunea publică asupra decidenţilor politici.
„ANOSR solicită Guvernului să elimine măsurile de austeritate dăunătoare studenţilor, să păstreze formula de calcul a fondului de burse prezentă în legislaţie şi să aloce o finanţare adecvată educaţiei”, este mesajul transmis de organizația de studenți.