ANP evaluează managementul din penitenciarele Pelendava şi Baia Mare, de unde doi deţinuţi au evadat
Potrivit unui comunicat emis de Administraţia Naţională a Penitenciarelor, reprezentanţii instituţiei desfăşoară activităţi pentru identificarea cauzelor care au dus la evadarea celor doi deţinuţi de la penitenciarele Pelendava şi Baia Mare.
De asemenea, sunt vizate respectarea criteriilor de selecţie a persoanelor private de libertate, implicate în activităţi lucrative în afara şi în interiorul spaţiilor de detenţie şi a modului de instruire şi reacţie a personalului în situaţia apariţiei unor astfel de incidente.
Echipele de specialişti din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, care s-au deplasat în cele două unităţi, consiliază personalul şi sprijină activităţile pentru prinderea celor doi deţinuţi.
Un deţinut condamnat la închisoare pentru complicitate la furt calificat a evadat, marţi, de la un punct de lucru al Penitenciarului Baia Mare, mai multe echipaje formate din angajaţi ai penitenciarului şi poliţişti plecând în căutarea bărbatului.
Purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Baia Mare, Crina Suciu, a declarat corespondentului MEDIAFAX că deţinutul Andreica Lucian Ioan a evadat de la un punct de lucru de lângă Mănăstirea Habra, aflată în zona Groşii Băii – Satu Nou de Jos – Chechiş (judeţul Maramureş), iar alerta s-a dat la ora 10.45.
Deţinutul, care se afla în regim semideschis, „desfăşura activităţi lucrative” şi era supravegheat în momentul în care a reuşit să evadeze, precizând că s-au format echipe operative care îl caută pe bărbat.
Tânărul are 1,82 metri înălţime, 78 de kilograme, ochi căprui, păr negru şi drept, a anunţat Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş.
Andreica Lucian Ioan, în vârstă de 24 de ani, executa o pedeapsă privativă de libertate în regim semideschis şi a fost încarcerat în Penitenciarul Baia Mare în 26 octombrie 2010, având o condamnare de trei ani pentru infracţiunea de complicitate la furt calificat, şi urma să fie propus pentru eliberarea condiţionată în 1 iulie 2012.
În 30 iunie, un alt deţinut condamnat pentru furt a evadat de la Penitenciarul Pelendava de lângă municipiul Craiova, el fiind dat în urmărire de către Poliţia Dolj. Bărbatul nu a fost găsit până în prezent.
Infracţiunea de evadare se pedepseşte cu o închisoare de la şase luni la doi ani.