ANRE decide până la finele lunii martie dacă preţurile la gaze vor creşte din nou

ANRE va lua o decizie până la finele lunii martie privind majorarea preţului gazelor naturale, după ce a primit de la Distrigaz Sud şi E.ON Gaz România solicitări neoficiale referitoare la necesitatea creşterii tarifelor.

17 afișări
Imaginea articolului ANRE decide până la finele lunii martie dacă preţurile la gaze vor creşte din nou

ANRE decide până la finele lunii martie dacă preţurile la gaze vor creşte din nou

"ANRE nu a primit informări oficiale privind noi creşteri ale preţului gazelor naturale. Facem evaluări, dar încă nu avem luată o decizie finală de schimbare a tarifelor de la 1 aprilie", a declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX Gabriel Sârbu, şeful Direcţiei preţuri şi tarife din cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

Reprezentanţii Distrigaz Sud au declarat, miercuri, că tariful gazelor naturale din import ar trebui să crească, în trimestrul al doilea, cu 8-12%, din cauza avansului preţului petrolului şi al gazelor importate.

Totodată, compania controlată de grupul Gaz de France estimează că în trimestrul al doilea gazele din import se vor scumpi de la 370 dolari /1.000 metri cubi la 420 dolari/1.000 metri cubi, ceea ce ar determina o nouă majorare a preţului la consumatori.

"Nivelul de 420 dolari nu este stabilit, ar putea fi mai mult sau mai puţin", a spus Sârbu.

Potrivit lui Sârbu, E.ON Gaz România, distribuitor controlat de grupul german E.ON, apreciază ca fiind necesară o majorare cu circa 10% a preţului gazelor.

"Au fost mai multe schimburi de scrisori, dar nu au solicitat explicit creşterea preţului. Ne vom consulta şi cu producătorii", a adăugat Sârbu.

Cei doi mari producători de gaze, Petrom şi Romgaz, care acoperă 60-65% din consumul anual de gaze, nu au cerut o nouă majorare a preţului gazelor din producţia internă, de la nivelul actual de 495 lei (aproximativ 200 de dolari)/1.000 metri cubi.

Consumul de gaze din România se ridică la circa 17-18 miliarde de metri cubi.

Cea mai recentă creştere a preţului la gaze, cu 8,5%, a avut loc la 1 februarie, din care 5% reprezintă majorarea acordată distribuitorilor. Totodată, preţul gazelor din producţia internă a crescut cu 5%, la 495 lei pentru 1.000 metri cubi.

ANRE a apreciat, la finele lunii ianuarie, că majorările sunt acceptabile şi a estimat că în trimestrul al doilea al acestui an nu vor ave loc noi creşteri de preţuri.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici