Anton Anton, propus pentru funcţia de ministru al Educaţiei, are două case şi două maşini

Anton Anton, propus la Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului ca înlocuitor al lui Cristian Adomniţei, care a fost demis, marţi, de premier, are, împreună cu soţia sa, două case şi două maşini, potrivit declaraţiei de avere.

331 afișări
Imaginea articolului Anton Anton, propus pentru funcţia de ministru al Educaţiei, are două case şi două maşini

Anton Anton, propus pentru funcţia de ministru al Educaţiei, are două case şi două maşini (Imagine: Mediafax Foto)

Anton Anton, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică, scrie în declaraţia de avere că deţine un apartament de 80 de metri pătraţi în Bucureşti, cumpărat de el în 1981, dar şi o casă de 160 de metri pătraţi, construită în 2005, în comuna Voluntari, pe numele soţiei sale.

Tot pe numele soţiei este trecut şi un teren cumpărat în 1998, în suprafaţă de 900 de metri pătraţi, situat în intravilanul comunei Voluntari.

Anton Anton şi soţia sa mai au şi două maşini, un Ford Mondeo şi un Chevrolet Spark, cumpărate în 2001 şi, respectiv, 2006.

Pe lângă acestea, Anton Anton a mai trecut în declaraţia sa de avere şi un cont bancar în care are suma de 6.000 de euro.

Anton Anton nu are datorii şi nici nu a creditat pe cineva, conform declaraţiei de avere semnate la data de 7 septembrie 2008.

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a discutat, marţi, în întâlniri separate, atât cu ministrul Educaţiei, Cristian Adomniţei, pe care l-a anunţat că va fi înlocuit, cât şi cu preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică, Anton Anton, căruia i-a propus să preia acest portofoliu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici