Antonie Iorgovan a fost înmormântat

Corpul neînsufleţit al senatorului Antonie Iorgovan a fost depus luni, în jurul orei 14.30, în cripta familiei din Cimitirul Belu din Capitală.

9 afișări
Imaginea articolului Antonie Iorgovan a fost înmormântat

Antonie Iorgovan a fost înmormântat

"Părintele Constituţiei" a fost condus pe ultimul drum de un cortegiu funerar care s-a întins pe câteva sute de metri.

În fruntea acestui cortegiu s-au aflat membrii familiei senatorului, militari ai Regimentului 30 Gardă şi Protocol "Mihai Viteazul", preşedintele Senatului Nicolae Văcăroiu, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Valer Dorneanu, Ion Iliescu, Adrian Năstase, Ioan Solcanu, judecătorul la Curtea Constituţională Augustin Zegrean, senatorii Mircea Daea, Gheorghe Funar, George Şerban, Doru Ioan Tărăcilă, Sorin Oprescu. Au mai fost prezenţi Gelu Voican Voiculescu şi Acsinte Gaspar.

Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Antonie Iorgovan a fost coborât în criptă în onorurile Regimentului 30 Gardă şi Protocol "Mihai Viteazul".

Slujba de înmormantare a fost oficiată de episcopul vicar patriarhal PS Vicenţiu Ploieşteanu, preotul capelei Cimitirului Belu, Narcis Trifu, şi de preotul Costel Paizan, împreună cu un sobor de diaconi.

La slujbă au asistat aproximativ 300 de persoane - membrii familiei, oameni politici, foşti colegi de facultate, rectori ai mai multor facultăţi, foşti studenţi, avocaţi, prieteni, dar şi oameni simpli care au dorit să aducă un ultim omagiu celui care a fost "părintele Constituţiei".

Senatorul PSD Antonie Iorgovan, care suferea de cancer la pancreas, a murit, joi dimineaţă, la vârsta de 59 de ani, la clinica din Viena, unde fusese transferat pentru a doua oară.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici