Aproape 1.500 de angajaţi din sectorul energetic ar putea fi disponibilizaţi în acest an

Un număr de 1.480 de angajaţi, reprezentând 5% din totalul salariaţilor din şase companii energetice controlate de Ministerul Economiei, vor fi disponibilizaţi în acest an, în vederea eficientizării activităţii societăţilor.

687 afișări
Imaginea articolului Aproape 1.500 de angajaţi din sectorul energetic ar putea fi disponibilizaţi în acest an

Aproape 1.400 de angajaţi din sectorul energetic ar putea fi disponibilizaţi în acest an (Imagine: Ghita Porumb/Mediafax Foto)

"Scopul prezentei hotărâri a Guvernului constă în eficientizarea activităţii operatorilor economici din domeniul energetic. Aceasta presupune şi disponibilizarea unui număr de 1.480 salariaţi, care vor beneficia de prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 116/2006 (privind protecţia socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate ca urmare a restructurării şi reorganizării) cu modificările şi completările ulterioare", se arată în nota de fundamentare a unui proiect de hotărâre de Guvern.

Firma Electrica Serv, filială a distribuitorului şi furnizorului de energie Electrica SA, va disponibiliza 600 de persoane, producătorul de energie electrică şi termică Termoelectrica va renunţa la 300 de salariaţi, iar Electrocentrale Deva, filială a Termoelectrica, va concedia 100 de angajaţi.

Totodată, din cele trei complexuri energetice din Oltenia vor fi disponibilizaţi 480 de salariaţi. Astfel, Complexul Energetic Craiova va avea cu 250 de angajaţi mai puţin, Complexul Energetic Turceni va disponibiliza 200 de persoane, iar din Complexul Energetic Rovinari vor pleca 30 de salariaţi.

Cele şase companii care vor opera disponibiliăzri au, potrivit datelor proprii, în total aproximativ 30.000 de salariaţi.

Termoelectrica are peste 12.000 de angajaţi, iar în Electrica Serv lucrează în prezent aproape 7.000 de persoane. Complexurile Energetice Rovinari şi Turceni au fiecare circa 4.500 de angajaţi, iar Complexul Energetic Craiova are 2.200 de salariaţi.

Potrivit notei de fundamentare, în urma acestor disponibilizări, suma cheltuită de la bugetul de stat şi cel al asigurărilor de şomaj în 2011 şi 2012 se va ridica la 25,2 milioane de lei (6,1 milioane de euro), respectiv 12,6 milioane lei în fiecare an. Pentru calculul acestei sume s-a folosit valoarea salariului mediu net pe economie din luna ianuarie 2011, de 1.424 lei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici