Aproape 30 de cazuri de meningită, înregistrate la Buzău de la începutul lunii

Medicii din cadrul Autorităţii Judeţene de Sănătate Publică Buzău sunt în alertă din cauza numeroaselor cazuri de meningită, numai de la începutul acestei luni, 27 de persoane fiind diagnosticate cu forme uşoare sau medii ale afecţiunii, transmite corespondentul MEDIAFAX.

4 afișări
Imaginea articolului Aproape 30 de cazuri de meningită, înregistrate la Buzău de la începutul lunii

Aproape 30 de cazuri de meningită, înregistrate la Buzău de la începutul lunii

Directorul ASP Buzău, medicul Celine Toader, a declarat, marţi, că diagnosticul este unul provizoriu până la aflarea rezultatelor elaborate de Institutul Cantacuzino din Capitală, pacienţii au primit medicaţie specifică în tratatea meningitei.

Sursa citată a adăugat că bolnavii au prezentat forme uşoare sau medii ale afecţiunii, iar în prezent sunt în afara oricărui pericol.

Medicul Celine Toader a mai precizat că mare parte dintre buzoienii care au ajuns la spital cu simptome specifice meningitei sunt copii şi tineri iar în majoritatea situaţiilor, cauza îmbolnăvirii o reprezintă îmbăiatul în ape murdare, neautorizate.

Potrivit directorului ASP Buzău, medicii vor continua să monitorizeze incidenţa cazurilor de meningită şi la toamnă cu atât mai mult cu cât vremea se anunţă călduroasă inclusiv în septembrie.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici