Aproape 800 de persoane, salvate într-o singură lună. Zece oameni au murit pe munte/ Mesajul Salvamont

Zece oameni au murit pe munte în luna august. Salvamontiştii au salvat aproape 800 de persoane, din care peste 200 au fost predate serviciilor SMURD, Ambulanţă sau elicopterelor de salvare.

745 afişări
Imaginea articolului Aproape 800 de persoane, salvate într-o singură lună. Zece oameni au murit pe munte/ Mesajul Salvamont

Aproape 800 de persoane, salvate într-o singură lună de Salvamont/ Zece oameni au murit pe munte, în august

Asociaţia Naţională a Salvatorilor Montani din România (A.N.S.M.R.) şi Consiliul Serviciilor Publice Salvamont au centralizat activitatea, pe luna august a anului 2019, a celor 42 de structuri judeţene sau locale salvamont din cele 24 de judeţe cu activitate de salvare montană din România.

Luna august este caracterizată ca o perioadă cu activitate turistică intensă, cu un număr foarte de turişti pe munte, fapt ce a impus asigurarea asistenţa de salvare montană la un nivel ridicat, zilnic, un număr de 250 – 300 de salvamontişti aflându-se la datorie în zonele montane cu afluenţă turistică mare, în zonele de practicare intensivă a sporturilor montane, în punctele medicale şi de intervenţie din cca 90 de posturi şi baze salvamont.

În această perioadă, salvamontiştii au fost solicitaţi să intervină în 527 acţiuni de salvare şi de acordare a primului ajutor medical, acţiuni în care au fost salvate 786 persoane, arată Salvamont.

Dintre acestea, 202 de persoane accidentate au fost predate serviciilor SMURD sau de Ambulanţă, iar, 12 persoane, elicopterelor de salvare SMURD-IGAV.

Zece persoane au murit pe munte, sarcina salvamontiştilor reducându-se la recuperarea acestora şi transportul pentru predarea la serviciile IML.

În cadrul celor 42 de structuri Salvamont din România activează aproximativ 800 de salvatori montani atestaţi, dintre care peste 300 sunt salvatori montani angajaţi.

„Cunoscând specificul şi numărul mare de intervenţii din sezonul de vară, în toate zonele din ţară în care se practică intensiv sporturile de vară, pe traseele turistice, în bazele, posturile şi refugiile salvamont, serviciile salvamont vor continua să asigure efective maxime de salvatori montani, astfel încât să se reuşească intervenţia cu operativitate în situaţia producerii de accidente. Numărul mare de accidente cu care a debutat acest sezon de vară a determinat Salvamont România să tragă un semnal de alarmă şi să lanseze în rândul iubitorilor de munte campania <Vara 2019- vara responsabilităţii pe munte>, prin care se doreşte reducerea numărului de accidente montane”, mai arată sursa citată.

Taguri:
munte,
decese,

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

  

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici