Aproximativ 3.000 de poliţişti de frontieră vor fi activi în perioada Paştelui

Aproximativ 3.000 poliţişti de frontieră vor desfăşura zilnic, în perioada Paştelui, activităţi de supraveghere şi control al frontierei, numărul lor fiind suplimentat pentru evitarea aglomerărilor şi realizarea unor verificări operative şi fluente, anunţă Poliţia de Frontieră.

99 afișări
Imaginea articolului Aproximativ 3.000 de poliţişti de frontieră vor fi activi în perioada Paştelui

Aproximativ 3.000 de poliţişti de frontieră vor fi activi în perioada Paştelui (Imagine: Liviu Chirica/Mediafax Foto)

De asemenea, în funcţie de situaţie, va fi mărit numărul arterelor de control, atât pe sensul de intrare în ţară, cât şi pe cel de ieşire. Totodată, vor fi întreprinse măsuri pentru gestionarea eficientă a situaţiei operative, respectiv prevenirea şi combaterea actelor ilegale transfrontaliere, mai spun sursele citate.

Conducerea Poliţiei de Frontieră Române a hotărât şi constituirea unei rezerve de personal, atât la sediul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, cât şi în cadrul structurilor teritoriale, formată din ofiţeri specializaţi care vor fi pregătiţi să acţioneze în cazul în care se va impune.

Măsurile sunt luate în condiţiile în care la punctele de trecere, în special cele de la frontiera româno-ungară, se vor înregistra creşteri ale traficului de persoane şi mijloace de transport.

În vederea evitării aglomerărilor, Poliţia de Frontieră Română recomandă participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră comune existente la graniţă. Acestea sunt, pe frontiera româno-ungară, PTF Cenad-Kiszombor (judeţul Timiş), PTF Nădlac-Nagylak, PTF Turnu-Batonnya şi PTF Vărşand-Gyula (Arad), PTF Salonta-Mehkerek, PTF Borş-Artand, PTF Valea lui Mihai-Nyirabrany şi PTF Săcuieni-Letavertes (Bihor), PTF Urziceni -Vallaj şi PTF Petea-Csengersima (Satu Mare), iar pe frontiera româno-bulgară, PTF Giurgiu (Giurgiu), PTF Vama Veche, PTF Ostrov-Silistra şi PTF Negru Voda-Kardam (Constanţa), PTF Bechet şi PTF Calafat (Dolj).

Poliţia de Frontieră reaminteşte tuturor participanţilor la traficul transfrontalier că, în situaţia în care sunt nemultumiţi de modul în care a fost efectuat controlul la trecerea frontierei, pot suna la numărul de telefon 021.9590, unde aspectele semnalate vor fi preluate de către poliţiştii de frontieră, care vor acţiona în consecinţă.

Anul trecut, în perioada Sărbătorilor Pascale, aproximativ un milion de persoane au tranzitat frontiera română.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici