Arad: 72 de străini găsiţi ascunşi într-un TIR şi o autoutilitară la Nădlac

Poliţiştii de frontieră de la punctul Nădlac II au depistat 72 de cetăţeni din Bangladesh, Nepal, India şi Siria care intenţionau să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în două mijloace de transport.

209 afișări
Imaginea articolului Arad: 72 de străini găsiţi ascunşi într-un TIR şi o autoutilitară la Nădlac

Arad: 72 de străini găsiţi ascunşi într-un TIR şi o autoutilitară la Nădlac

Potrivit Poliţiei de Frontieră, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean turc şi un român care conduceau un TIR, respectiv o autoutilitară.

Şoferii transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, diverse bunuri, printre care materiale pentru amenajări exterioare şi profile metalice, pentru societăţi comerciale din Germania şi Elveţia.

Poliţiştii de frontieră au efectuat un control amănunţit al celor două mijloace de transport. Astfel, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentele pentru marfă, în total, 72 de cetăţeni străini.

Poliţiştii au stabilit că sunt cetăţeni din Bangladesh, Nepal, India şi Siria. Unii dintre aceştia erau intraţi legal în ţara noastră, iar alţii solicitanţi de azil. Persoanele depistate intenţionau să ajungă în mod fraudulos în diverse state din vestul Europei.

În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de migranţi pentru şoferi şi tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetăţenii depistaţi ascunşi.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici