Arad: Traficul la intarea în ţară s-a dublat prin Vama Nădlac la revenirea românilor din străinătate

Vămile din judeţul Arad s-au aglomerat, în ultimele 24 de ore, la întoarcerea românilor care lucrează în străinătate pentru a petrece Paştele în ţară, iar în Vama Nădlac traficul s-a dublat faţă de ziua precedentă, fiind luate măsuri pentru a nu se forma cozi la controlul de frontieră.

140 afișări
Imaginea articolului Arad: Traficul la intarea în ţară s-a dublat prin Vama Nădlac la revenirea românilor din străinătate

Arad: Traficul la intarea în ţară s-a dublat prin Vama Nădlac la revenirea românilor din străinătate (Imagine: Mediafax Foto / AFP)

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, Daniel Iancu, creşterea numărului de persoane care vin în România a început vineri după-amiază, Vama Nădlac fiind cea mai aglomerată, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Prin Nădlac au intrat aproximativ 13.000 de persoane în 24 de ore, în timp ce în ziua precedentă numărul acestora era la jumătate.

Alte 3.000 de persoane au venit în România prin punctele de trecere Turnu, Vărşand şi Curtici (feroviar), în toate cazurile traficul fiind în creştere faţă de zilele anterioare.

Conform poliţiştilor de frontieră, majoritatea turiştilor sunt români care lucrează în străinătate şi vin în ţară pentru a-şi petrece sărbătorile.

“La Nădlac, sunt deschise patru benzi de circulaţie pe sensul de intrare, faţă de două în mod obişnuit, iar dacă va fi necesar, putem deschide până la şase benzi şi suplimenta personalul, pentru a nu se forma cozi, iar călătorii să nu aştepte pentru controlul documentelor”, a declarat Iancu.

Autorităţile estimează că aglomeraţia la frontiera cu Ungaria se va menţine până sâmbătă seară, iar săptămâna viitoare, după sărbători, traficul se va intensifica pe sensul de ieşire din România, pentru că majoritatea românilor sosiţi acum se vor întoarce la locurile de muncă din Europa.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici