Arafat, în cazul fetiţei din Vâlcea: Nu putem vorbi de batjocură. Toţi ştiau că e limită de timp

Raed Arafat a explicat că elicopterul care ar fi trebuit să o preia pe fetiţa în comă din Vâlcea a fost redirecţionat pentru că medicul din ambulanţă a sesizat că nu poate ajunge la locul preluării înainte de lăsarea întunericului şi imediat echipajele au găsit alternativă pentru a salva minora.

1948 afișări
Imaginea articolului Arafat, în cazul fetiţei din Vâlcea: Nu putem vorbi de batjocură. Toţi ştiau că e limită de timp

Arafat, în cazul fetiţei din Vâlcea: Nu putem vorbi de batjocură. Toţi ştiau că e limită de timp

„Din informatiile pe care le am pana la acest moment, apelul a intrat la dispeceratul de la Rm Valcea pe la 15:47 anuntand accidentul la Baile Govora, fiind implicata o fetita de 10 ani. Au fost trimise doua echipaje, unul de prim ajutor, aflat la 6 km de locul accidentului si care a ajuns la orele 15:55, acesta fiind alertat la 15:51, si un echipaj cu medic care a plecat de la Rm Valcea la 15:48 si care a ajuns la orele 16:03”, a scris Raed Arafat pe Facebook.

La sosirea echipajului, fetiţa aflată în comă era deja în ambulanţa SMURD, fiind imobilizată şi cu guler cervical. Medicul decide să însoţească fetiţa în ambulanţă, iar pe drum au oprit de mai multe ori pentru aspirarea căilor respiratorii şi asistarea fetiţei care era inconştientă şi vărsa, având un traumatism cranio-cerebral, explică acesta.

„Intre timp, la orele 16:03 elicopterul de la Craiova primeste o alerta de decolare pentru un accident rutier in zona Dragasani, judetul Valcea, iar la 16:17 minute, in urma informatilor ca nu mai este nevoie de elicopterul SMURD la accidentul respectiv, dispecerul, afland de accidentul de la Baile Govora, redirectioneaza elicopterul catre locul de aterizare din Fedelesoiu, la 8 km de Rm Valcea, locul obisnuit unde se aterizeaza in vederea preluarii pacientilor ne-existand un loc de aterizare special destinat langa spital. Decizia de a nu trimite elicopterul direct la Baile Govora era bazata pe informatia ca ambulanta in care se afla fetita se indreapta deja sprea Rm Valcea fiind inutila deplasarea la Baile Govora”, mai scrie Arafat.

Elicopterul aterizează în jurul orelor 16:40 şi anunţă medicul care era cu echipajul SMURD că elicopterul nu poate aştepta mai mult decât 8-10 minute, întrucât urmează să se lase întunericul, iar decolarea devine riscantă în zona respectivă.

„Medicul care insotea fetita, si care a fost obligat sa se opreasca de mai multe ori să o ingrijeasca, sesizeaza ca nu are cum sa ajunga în acest interval de timp la elicopter si decide sa duca fetita la UPU din cadrul Spitalul de Urgenta Rm Valcea. Elicopterul a parasit zona la orele 16:48 iar pacienta a ajuns la UPU la orele 16:56, intrand in investigatii dupa ce a fost stabilizata si intubata, fiind pusa in coma indusa de medicii de la UPU”, mai transmite şeful DSU.

În cazul în care medicul decidea să meargă cu fetiţa la elicopter, acesta ajungea mai târziu decât orele 16:56 având o distanţă suplimentară de parcurs, iar medicul din elicopter trebuia să intubeze fetiţă şi să o stabilizeze înaintea decolării, „ce ar fi însemnat o muncă de cel puţîn 20-30 minute la faţa locului”, devenind imposibilă decolarea înaintea de lăsarea întunericului.

Fetiţa a fost transferată cu o ambulanţă a Serviciului de Ambulanţă Vâlcea la Spitalul Bagdasar după finalizarea investigaţiilor, stabilizarea ei şi obţinerea acordului de transfer din partea medicilor de la Spitalul respectiv.

„Pana la acest moment singurul lucru care as cere o explicatie pentru el este timpul parcurs intre apelul de urgenta primit la 15:47 si momentul alertarii echipajului de prim ajutor SMURD la 15:51 mai ales ca ambulanta de la Serviciul de Ambulanta a fost alertata la 15:48. Insa si asa, echipajul de prim ajutor a ajuns intr-un timp foarte scurt la locul accidentului si a efectuat manevrele de stabilizare confrom competentelor pe care le au membri echipajului”, a subliniat sursa citată.

Nu este prima dată şi nu va fi nici ultima când o misiune de salvare aeriană se abandonează din motive de siguranţă şi se găsesc alternative, atrage atenţia Arafat.

„Cu siguranta nu putem vorbi de “batjocura” in acest caz. Redirectionarea elicopterului a fost o incercare de a da fetitei o sansa si este clar ca toti cei implicati stiau ca este o limita de timp si ca este posibil sa nu reuseasca sa preia fetita la timp si sa decoleze in siguranta. (...) Dusmanul nostru este timpul si oricat am face sunt situatii in care solutiile optime nu pot fi aplicate din cauza unor limitari care nu depind la momentul respectiv de noi, cei care incercam sa salvam o viata, si ne obliga sa gasim solutii alternative care nu sunt cele ideale pe care ne-am fi dorit sa le aplicam”, mai scrie şeful DSU.

Precizările vin după ce o fetiţă în comă după ce tatăl ei, băut, s-a răsturnat cu maşina în Vâlcea, a fost ţinută cu orele în UPU. Ambulanţa Vâlcea a ratat „întâlnirea” cu elicopterul SMURD trimis să preia copila.

„Durează până pregăteşti un astfel de caz”, a spus purtătorul de cuvânt al SAJ Vâlcea.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
raed arafat,
fetiţă,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici