Arbitrul Sebastian Colţescu, din nou la DNA

Arbitrul Sebastian Colţescu a venit, joi, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), în dosarul de corupţie al fostului preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor Vasile Avram.

236 afișări
Imaginea articolului Arbitrul Sebastian Colţescu, din nou la DNA

Sebastian Colţescu (Imagine: Cosmin Dan/Mediafax Foto)

Colţescu a spus, la ieşirea din sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), că a fost chemat de procurori pentru a da în prezenţa unor avocaţi ai inculpaţilor aceeaşi declaraţie pe care a făcut-o marţi, când a fost audiat ca martor în dosarul lui Vasile Avram.

Întrebat care au fost precizările pe care a spus că trebuie să le facă la DNA, Colţescu a arătat că declaraţia lui nu s-a modificat în niciun fel, fiind vorba de fapt despre reluarea declaraţiei sale iniţiale, dar în prezenţa unor avocaţi ai inculpaţilor. Sebastian Colţescu a spus că nu poate oferi alte detalii despre declaraţia dată în acest caz.

Arbitrul Sebastian Colţescu a fost audiat, marţi, la DNA, în dosarul de corupţie al lui Vasile Avram. El a declarat la ieşirea de la DNA că a dat o declaraţie de martor, precizând că nu are nicio implicare în cazul în care este cercetat Vasile Avram.

"Nu pot să dau alte declaraţii, nu am voie. Am fost audiat în calitate de martor, am stat 15 minute, am dat o declaraţie şi atâta tot. Nu am nicio implicare, nu mă interesează absolut nimic, sunt curat. Am fost interogat în cazul Avram. Nu am legătură cu niciun club, cu niciun conducător sau cu domnul Avram. Nu mi s-a cerut niciodată să favorizez vreo echipă. Eu am venit aici pentru echipa din Târgu Mureş. Eu am arbitrat pe FCM Târgu Mureş de trei ori, o dată a pierdut, o dată a făcut egal şi o dată a câştigat", a spus Colţescu.

Fostul şef al CCA Vasile Avram şi omul de afaceri Sorin Ţerbea au fost arestaţi preventiv în 25 septembrie, într-un dosar în care sunt acuzaţi de luare şi, respectiv, dare de mită.

Potrivit DNA, în 21 mai 2011, Vasile Avram, supervizor la meciul FCM Târgu Mureş - Universitatea Cluj, din ultima etapă a campionatului trecut, ar fi primit de la Ţerbea, prin intermediari, suma de 19.000 de euro, în scopul delegării unor arbitri agreaţi de formaţia mureşană în sezonul 2011/2012.

Procurorii mai notează că, în aceeaşi împrejurare şi în acelaşi scop, Vasile Avram a beneficiat de transport gratuit cu elicopterul pe ruta Bucureşti - Târgu-Mureş şi retur, "folos oferit de Ţerbea Sorin Ioan".

În 28 septembrie, procurorii anticorupţie l-au pus sub învinuire pe Vasile Avram într-un nou dosar în care este acuzat alături de avocaţii săi Adrian Penciu şi Alexandru Şerban pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, respectiv instigare la această faptă şi favorizarea infractorului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici