Arestatul în cazul spargerii casei de schimb valutar din Cluj, incriminat de probele ADN

Anchetatorii au mai multe probe ADN care atestă că bărbatul arestat în cazul spargerii unei case de schimb valutar din Cluj-Napoca, Mihai Petrescu, este autorul acestui furt, dar şi al celui comis din locuinţa preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, au declarat surse judiciare.

68 afișări
Imaginea articolului Arestatul în cazul spargerii casei de schimb valutar din Cluj, incriminat de probele ADN

Arestatul în cazul spargerii casei de schimb valutar din Cluj, incriminat de probele ADN

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, aceştia au inclusiv imagini care atestă faptul că Mihai Petrescu a participat la spargerea casei de schimb valutar din Cluj, imagini înregistrate de camerele de supraveghere ale unei bănci din zonă.

Conform aceloraşi surse, în locuinţa preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, criminaliştii au găsit patru probe ADN, pe o bucată de holşurub şi pe şildul uşii de acces în locuinţă, care îi aparţin lui Mihai Petrescu.

La casa de schimb valutar, există probe ADN împotriva lui Petrescu pe o carcasă a unei camere de supraveghere şi pe un cablu electric, precum şi patru imagini de pe camerele de supraveghere ale unei bănci din zonă, surprinse în noaptea de 3 spre 4 martie, între orele 1.38 şi 1.48, şi care îl incriminează pe acesta.

Conform surselor citate, la spargerea casei de schimb au mai participat două persoane.

Mihai Petrescu a fost arestat, în noaptea de duminică spre luni, de Judecătoria Cluj-Napoca, în cazul spargerii care a avut loc, în 4 martie, la o casă de schimb valutar din municipiu, de unde a fost furată suma de 196.000 de lei.

În faţa magistraţilor de la Judecătoria Cluj-Napoca acesta a susţinut că este nevinovat şi că în momentul spargerii casei de schimb valutar se afla în altă localitate.

De asemenea, trei dintre persoanele reţinute, duminică, de poliţiştii clujeni, în cazul jafurilor care au avut loc în ultima perioadă în municipiul Cluj-Napoca au primit din partea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca interdicţia de a părărsi localitatea pentru o perioadă de 30 de zile.

Cele trei persoane sunt acuzate de complicitate la furt, pentru că ar fi participat, împreună cu suspectul în cazul spargerii de la casa de schimb valutar, la un furt dintr-o locuinţă, comis în luna februarie.

Petrescu are antecedente penale

Potrivit unor surse judiciare, Mihai Petrescu a fost condamnat, în 1998, la un an de închisoare pentru furt, în anul 2000 a fost condamnat la trei ani pentru tentativă de omor, iar în urmă cu trei ani Tribunalul Maramureş l-a condamnat la trei ani şi două luni de închisoare, pentru furt.

Petrescu a fost eliberat din arest în august anul trecut.

Conform surselor citate, Mihai Petrescu, împreună cu Octavian Cernea, pătrundea în locuinţe, fura obiecte de preţ şi dispărea repede. Cei doi au acţionat cu predilecţie în judeţele Suceava, Satu Mare, Sălaj, Cluj, Bihor şi Hunedoara, însă spargeri similare au fost semnalate şi zona judeţului Maramureş.

Potrivit unor reprezentanţi ai Poliţiei Judeţene Maramureş, cei doi au comis spargeri pe întreg teritoriul ţării, fiind bănuiţi de comiterea a peste 70 de asemenea fapte în perioada ianuarie - iulie 2006.

Petrescu mai este cercetat într-un alt dosar, la Oradea, unde a fost începută acţiunea penală împotriva sa.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici