Asistenţii medicali şi moaşele se pot pensiona la 65 de ani

Asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali se vor putea pensiona la 65 de ani, conform Ordonanţei de Urgenţă de completare şi modificare a Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţi, publicată joi în MO, informează Ministerul Sănătăţii.

2512 afișări
Imaginea articolului Asistenţii medicali şi moaşele se pot pensiona la 65 de ani

Asistenţii medicali şi moaşele se pot pensiona la 65 de ani (Imagine: Shutterstock)

Fără această modificare legislativă, 4.000 de asistenţi şi moaşe erau obligaţi să se pensioneze la 62 de ani, iar asta în contextul unui deficit major de personal, potrivit MS.

"Scăderea vârstei de pensionare riscă diminuarea periculoasă a numărului de asistenţi medicali generalişti, moaşe şi asistenţi medicali angajaţi în unităţile sanitare publice, instituţii care se confruntă deja cu un deficit major de personal de specialitate. Prin această ordonanţă de urgenţă, am ţinut astfel cont atât de nevoile sistemului de sănătate, cât mai ales de dorinţa de a rămâne în activitate a celor 4.000 de asistente medicale care puteau fi afectate de scăderea vârstei de pensionare", a declarat ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu.

Prin Legea 53/2014 pentru aprobarea OUG 144/2008 au fost abrogate prevederile în baza cărora membrii acestei categorii profesionale se pensionau la vârsta de 65 de ani, indiferent de sex, precizează MS.

Urmare a acestei modificări legislative, din punct de vedere al pensionării, asistentele medicale au intrat sub incidenţa prevederilor din Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, astfel încât acestea trebuiau să se pensioneze înainte de 65 de ani.

Prin intermediul noii ordonanţe, prin derogare de la articolul 56 din Codul Muncii, asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali se vor pensiona la vârsta de 65 de ani, în condiţiile legii, explică MS.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici