Autobuzele liniei 168 vor circula de sâmbătă până în cartierul "Constantin Brâncuşi" din Capitală

Autobuzele liniei 168 vor circula, începând de sâmbătă, de la Piaţa Romană până în cartierul "Constantin Brâncuşi, la solicitarea locuitorilor acestei zone, de la terminaul Valea Argeşului, capătul actual al traseul, fiind înfiinţate patru staţii noi, a anunţat, joi, RATB.

847 afișări
Imaginea articolului Autobuzele liniei 168 vor circula de sâmbătă până în cartierul "Constantin Brâncuşi" din Capitală

Autobuzele liniei 168 vor circula de sâmbătă până în cartierul "Constantin Brâncuşi" din Capitală (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

Astfel, autobuzele liniei 168 vor merge pe traseul de bază între Piaţa Romană şi terminalul Valea Argeşului, apoi pe un traseu prelungit, pe strada Valea Argeşului, strada Valea Oltului, Drumul Valea Doftanei, până la noul terminal "Cartier Constantin Brâncuşi", au precizat reprezentanţii RATB într-un comunicat de presă.

Pe sensul spre Piaţa Romană, autobuzele vor circula pe Drumul Valea Doftanei, aleea Poarta Sărutului, aleea Masa Tăcerii, strada Valea Oltului, strada Valea Argeşului, apoi traseul actual.

Pe traseul prelungit, în sensul spre cartierul Constantin Brâncuşi, autobuzele liniei 168 vor opri pe strada Valea Argeşului, în staţia nou înfiinţată Valea Argeşului, pe Drumul Valea Doftanei, în staţiile nou înfiinţate Valea Doftanei şi Parcul Constantin Brâncuşi, precum şi în staţia capăt de linie "Cartier Constantin Brâncuşi".

Pe sensul spre Piaţa Romană, autobuzele vor opri pe strada Valea Doftanei, în staţia Parcul Constantin Brâncuşi, pe aleea Poarta Sărutului, în staţia Poarta Sărutului şi pe aleea Masa Tăcerii, în staţia Masa Tăcerii.

Cererea de prelungire a traseului liniei de autobuze 168 a fost trimisă RATB de Primăria Sectorului 6, care a primit solicitări în acest sens de la locuitorii din cartierul "Constantin Brâncuşi", a precizat sursa citată.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici