AVERTIZARE METEO: Ploi, vânt puternic şi descărcări electrice, în TOATĂ ŢARA, până luni seară

Avertizarea cod galben de ploi şi vijelii a fost ridicată luni dimineaţă, însă până luni seară vor fi averse, vânt puternic şi descărcări electrice în aproape toată ţara.

2870 afișări
Imaginea articolului AVERTIZARE METEO: Ploi, vânt puternic şi descărcări electrice, în TOATĂ ŢARA, până luni seară

AVERTIZARE METEO: Ploi, vânt puternic şi descărcări electrice, în TOATĂ ŢARA, până luni seară (Imagine: Cristian Munteanu/ Mediafax Foto)

Potrivit unei informări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, luni, între orele 09.00 şi 21.00, va ploua în regiunile sudice şi local în centrul şi estul ţării, vor fi mai ales averse, trecător însoţite de descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

Cantităţile de apă vor depăşi 15-20 de litri pe metru pătrat, iar izolat, îndeosebi în judeţele Argeş, Dâmboviţa şi Vâlcea, vor fi posibile cantităţi de aproximativ 25 de litri pe metru pătrat.

Judeţele Mehedinţi, Gorj, Caraş-Severin, Dolj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Sibiu, Hunedoara, Timiş, Alba şi, parţial, Arad, Bihor, Cluj, Sălaj, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Suceava, Braşov şi Vrancea au fost sub avertizare cod galben de ploi şi vijelii până luni, la ora 09.00.

Directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Ion Sandu, a declarat duminică, la videoconferinţa cu prefecţii care a avut loc la Ministerul Afacerilor Interne, că în judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa şi Prahova va continua să plouă până luni seară şi acestea, după ce avertizarea cod galben va fi ridicată, vor rămâne sub o informare.

Ion Sandu a adăugat că în restul teritoriului care nu este cuprins în atenţionarea cod galben vor fi emise, luni, probabil, atenţionări imediate, dar în aceste zone nu va ploua continuu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici