Avocat: Lui Oprescu i-au fost luate pastilele şi insulina. Poliţia: Medicaţia se ţine la cabinet. Sesizarea în care Oprescu reclamă că nu îi sunt respectate drepturile, trimisă la Colegiul Medicilor

Avocatul Viorel Mocanu, care îl reprezintă pe Sorin Oprescu, a declarat că celula clientului său de la Arestul Central a fost percheziţionată, joi seară, şi i-au fost ridicate pastilele şi insulina, Poliţia precizând că medicamentele trebuie păstrate la cabinetul medical.

780 afișări
Imaginea articolului Avocat: Lui Oprescu i-au fost luate pastilele şi insulina. Poliţia: Medicaţia se ţine la cabinet. Sesizarea în care Oprescu reclamă că nu îi sunt respectate drepturile, trimisă la Colegiul Medicilor

Sesizarea în care Oprescu reclamă că nu îi sunt respectate drepturile, trimisă la Colegiul Medicilor (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Avocatul precizează că Oprescu trebuie să îşi administreze şase doze de insulină pe zi şi că acestea se aflau într-un frigider, în afara celulei sale.

Percheziţia a avut loc joi seară, în jurul orelor 19.00 - 20.00, mai spune apărătorul, fiind ridicate şi medicamentele pe care Oprescu le avea în celulă.

Mocanu a mai precizat că a trimis, joi după-amiaza, o sesizare conducerii Ministerului Afacerilor Interne, în care acuză conducerea Arestului Central şi pe şefa cabinetului medical al unităţii că nu respectă măsurile stabilite de medici pentru clientul său.

Poliţia Capitalei a precizat că întreaga medicaţie a celor din arest trebuie păstrată la cabinetul medical, fiind un factor de risc dacă se află la arestaţi.

În acelaşi timp, Poliţia Capitalei arată că administrarea tratamentului injectabil cu insulină se face exclusiv la cabinetul medical ce deserveşte arestul, sub supravegherea unui medic sau a unei asistente medicale.

Sesizarea în care Sorin Oprescu reclamă că nu îi sunt respectate drepturile la tratament şi o acuză pe doctoriţa de la Arestul Capitalei că refuză noi investigaţii medicale cerute de edil a fost trimisă de la Ministerul Sănătăţii la Colegiul Medicilor, care va face verificări în acest caz.

Avocaţii lui Sorin Oprescu au reclamat, iniţial, la Ministerul Sănătăţii comportamentul personalului medico-sanitar de la Arestul Capitalei, arătând, într-o sesizare înregistrată în 9 octombrie, că nu se respectă drepturile edilului, arestat din 6 septembrie, şi nu i se acordă tratament şi hrană adecvate bolilor de care suferă.

Apărătorii lui Sorin Oprescu au cerut Ministerului Sănătăţii să verifice "neregulile din cadrul cabinetului medical aflat în serviciul de arest preventiv", arătând că doctoriţa de la Arestul Central al Poliţiei Capitalei ar refuza să îl lase pe acesta să facă noi analize şi investigaţii medicale, aşa cum au recomandat medicii care l-au consultat până acum.

Avocatul Viorel Mocanu a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că sesizarea adresată Ministerului Sănătăţii o vizează pe doctoriţa de la cabinetul medical al Arestului Central, pe motiv că ar fi tratat cu ”pasivitate” solicitările lui Sorin Oprescu de a fi dus la spital şi că totodată nu a respectat şi nu a luat măsuri potrivit recomandărilor din raportul comisiei medicale de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB).

Apărătorii lui Sorin Oprescu spun că, deşi cererea trimisă Ministerului Sănătăţii este similară cu cea depusă la Centrul Medical de Diagnostic şi Tratament Ambulatoriu "Dr. Nicolae Kretzulescu" - Policlinica MAI din Bucureşti, are la bază noi documente care pot dovedi lipsa de reacţie "aproape în mod voit" a cadrului medical. Aceştia au precizat că există rapoarte ale celuilalt medic de pe tura cabinetului din Arestul Central, în care acesta recomanda lăsarea lui Oprescu la spital, pentru noi consultaţii.

Viorel Mocanu a mai spus că sesizarea făcută la Ministerul Sănătăţii a fost transmisă la Colegiul Medicilor, care urmează să o soluţioneze.

Avocatul a adăugat că urmează să fie trimisă o sesizare similară şi conducerii Ministerului Afacerilor Interne, cu privire atât la doctoriţa de la Arestul Central, cât şi la şeful unităţii de arest.

Pe de altă parte, avocaţii lui Sorin Oprescu arată joi, într-un comunicat de presă, că nu vor face publice rezultatele investigaţiei făcute miercuri la Centrul Oncologic de Diagnostic şi Tratament Fundeni, întrucât acestea sunt referitoare la o suspiciune de cancer, boală în cazul căreia diagnosticul nu trebuie aflat de pacient de la televizor, în astfel de cazuri fiind asigurată inclusiv consiliere psihologică.

"S.O. este suspect de cancer pulmonar, aşa că nu poate nimeni să facă breaking news cu rezultatul analizei, să îl informeze prin intermediul tv-ului că are cancer şi că eventual urmează să decedeze curând", arată avocaţii şi membrii familiei lui Oprescu, în comunicatul citat.

Aceştia arată că, în cazul oricărui pacient, "verdictul de tipul ăsta nu i se zice franc în faţă, nici măcar de cei care fac analiza şi cei care îl diagnostichează, cu pacienţii întotdeaună discută un psiholog care le explică că tocmai a fost condamnat la o moarte mai rapidă, ca să nu mai vorbim că la S.O. mai e şi diabetul ăla nenorocit de tip 2, care a cauzat multiple afecţiuni, plus stenturile venite la pachet cu acea hipertensiune cronică".

"Repetăm, considerăm inuman să afle care e starea de sănătate sau cât mai are de trăit de la televizor. Vă rugăm să aveţi în vedere latura umană a situaţiei, nu doar pe cea legală", au mai arătat avocaţii lui Oprescu.

Sorin Oprescu a fost dus, miercuri, înapoi în Arestul Poliţiei Capitalei, după ce i-au fost făcute investigaţii medicale la Centrul Oncologic Fundeni, cerute de avocaţii edilului, care arătau că i-ar fi fost depistat un nodul la un plămân, existând suspiciuni că ar avea cancer.

Primarul suspendat al Capitalei fusese transferta în 8 octombrie, sub pază, din Arestul Capitalei, mai întâi la Institutul Oncologic Bucureşti, apoi la Institutul Naţional de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice "N. Paulescu", unde a stat cinci zile, din 9 până în 14 octombrie. OPrescu a fost dus la Institutul "N.Paulescu" întrucât starea sa nu a permit, în 9 octombrie, realizarea investigaţiei PET/CT (computer tomograf) la care trebuia să fie supus, din cauza valorilor crescute ale glicemiei, fiind astfel reprogramat în 14 octombrie.

Apărătorii lui Sorin Oprescu arătau, în cererea de transfer într-un spital, că, în urma investigaţiilor medicale la care primarul suspendat al Capitalei a fost supus la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, s-ar fi stabilit că ar suferi de 12 afecţiuni, unele grave, fiindu-i depistat şi un nodul la un plămân, care ridică suspiciuni privind un posibil cancer. Potrivit raportului medicilor, lui Sorin Oprescu i-ar fi fost depistat "un nodul pulmonar segment 10 posterior, lob inferior drept", fiind recomandată efectuarea unor investigaţii suplimentare.

Sorin Oprescu, încarcerat din 6 septembrie în Arestul Central al Poliţiei Capitalei, a fost transferat şi în 26 septembrie, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, unde a stat internat într-o rezervă la Secţia de Cardiologie, sub pază, până în 29 septembrie. Medicii de la SUUB i-au făcut mai multe investigaţii, printre care şi o coronarografie.

Primarul suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu, a fost arestat preventiv în 6 septembrie, de Tribunalul Bucureşti, la cererea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, care îl acuză de luare de mită. Curtea de Apel Bucureşti a menţinut, în 14 septembrie, decizia Tribunalului Bucureşti, Sorin Oprescu rămânând în arest preventiv şi fiind suspendat din funcţie, din 15 septembrie.

Procurorii DNA îl acuză pe Sorin Oprescu de luare de mită, susţinând că în 5 septembrie, în baza unei înţelegeri prealabile cu şeful Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane (ACCU), Cornel Bogdan Popa, şi cu fostul său şofer Cristian Stanca, zis "Grenadă", a primit de la Popa suma de 25.000 de euro din 60.000 de euro ceruţi de cei doi pentru edil, de la SC Green Line Construct SRL, prin Cristina Giorgiana Gogonea, Teodor Gogonea şi Octavian Alin Petroi, denunţători în dosar. Firma efectua lucrări la Palatul de la Mogoşoaia, iar Oprescu ar fi validat astfel activitatea infracţională a lui Popa şi l-ar fi menţinut în funcţie, susţin anchetatorii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici