Azomureş trimite în şomaj tehnic aproximativ o mie de angajaţi

Aproximativ o mie de muncitori de la combinatul producător de îngrăşăminte chimice Azomureş din Târgu Mureş, reprezentând jumătate din numărul total al angajaţilor, vor intra, de luni, în şomaj tehnic, au declarat, joi, surse din conducerea unităţii.

34 afișări
Imaginea articolului Azomureş trimite în şomaj tehnic aproximativ o mie de angajaţi

Azomureş trimite în şomaj tehnic aproximativ o mie de angajaţi

Potrivit acestora, perioada de şomaj tehnic va fi cuprinsă între 1 decembrie - 12 ianuarie 2009, iar până în prezent nu a fost stabilit cu exactitate numărul muncitorilor care vor fi trimişi în şomaj, putând fi vorba de aproximativ jumătate din numărul total de angajaţi.

Decizia trimiterii în şomaj tehnic a muncitorilor de la Azomureş intervine pe fondul lipsei de comenzi.

În urmă cu câteva săptămâni, Azomureş a trimis în şomaj tehnic, în primă fază, 250 de muncitori, în cea mare parte necalificaţi. Despre aceştia, compania susţine că ei vor rămâne la dispoziţia societăţii, urmând să fie chemaţi la lucru în cazul reluării operaţiunilor.

Azomureş a decis să-şi reducă la jumătate din capacitate activitatea de producţie, cu oprirea totală a activităţii instalaţiei de amoniac IV şi a secţiei de îngrăşăminte complexe NPK, până la finele anului în curs, ca urmare a scăderii cererii şi a preţurilor pe piaţa internă şi externă, din cauza crizei financiare. Măsura a fost anunţată la jumătatea lunii noiembrie de companie.

"Efectul restrângerii activităţii de producţie asupra salariaţilor este cel de suspendare temporară a contractelor individuale de muncă, respectiv aplicarea trecerii în şomaj tehnic a circa 250 de salariaţi", se arăta într-un comunicat al companiei remis, în 13 noiembrie, Bursei de Valori Bucureşti.

Compania preciza că suspendarea contractelor individuale de muncă nu înseamnă disponibilizare de personal.

"Pe perioada suspendării contractelor individuale de muncă, salariaţii vor rămâne la dispoziţia societăţii, astfel încât, în cazul în care condiţiile economico-financiare şi de piaţă se îmbunătăţesc, activitatea societăţii să poată fi reluată la capacitate în cel mai scurt timp posibil. Prin «rămânerea la dispoziţia societăţii» se înţelege rămânerea salariaţilor în cauză la domiciliu lor, putând fi astfel contactaţi telefonic, pe fix sau mobil, sau la domiciliu, de către dispeceratul de producţie sau de către orice persoană autorizată", se spunea în comunicat.

În acest sens, Azomureş a încheiat un protocol cu sindicatele reprezentative din firmă.

"Perioada de suspendare se estimează a fi până la 31.12.2008, cu posibilitatea încetării sau prelungirii acesteia, funcţie de situaţia economico-financiară şi de activitatea comercială a societăţii", conform sursei citate.

Pe perioada suspendării contractelor de muncă, salariaţii vor primi o indemnizaţie egală cu 75% din salariul de bază.

În cazul unei reduceri drastice a cererii de îngrăşăminte şi a preţurilor, măsura restrângerii activităţii va continua şi în 2009, afectând, în acest caz, un număr mai mare de personal.

"În acest moment nu se poate face o estimare corectă faţă de numărul de salariaţi care vor mai fi eventual vizaţi de măsura trecerii în şomaj tehnic. (...) Considerăm inoportun a face în acest moment aprecieri asupra posibilităţii începerii unei proceduri de disponibilizare colectivă la Azomureş", se mai spunea în comunicat.

Combinatul, care are peste două mii de angajaţi, a fost vizitat, la sfârşitul săptămânii trecute, de preşedintele Traian Băsescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici