BACALAUREATUL PROFESIONAL rămâne în Legea învăţământului. Decizia a fost luată de Comisia de educaţie

Deputaţii din Comisia de învăţământ au decis, luni, cu 15 voturi "pentru" şi un vot "împotrivă", menţinerea bacalaureatului profesional prin Ordonanţa de Urgenţă 73/2010, respingând astfel cererea de reexaminare adresată Parlamentului de preşedintele Traian Băsescu.

694 afișări
Imaginea articolului BACALAUREATUL PROFESIONAL rămâne în Legea învăţământului. Decizia a fost luată de Comisia de educaţie

BACALAUREATUL PROFESIONAL rămâne în Legea învăţământului. Decizia a fost luată de Comisia de educaţie (Imagine: Eduard Andrei/Mediafax Foto)

La şedinţa Comisiei, reprezentanţii PDL nu au fost prezenţi, cu excepţia deputalului Marius Spînu, care a criticat proiectul de lege, arătând că prin acesta "se încearcă un argument pur electoral de a oferi o foaie de hârtie fără nimic în spate".

Spînu a mai spus că nicăieri în Europa nu există aşa ceva, adică un bacalaureat profesional şi a părăsit lucrările comisiei înainte de a fi dat votul asupra proiectului de lege.

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, prezentă la şedinţa Comisiei, a spus despre reprezentantul PDL că nu este normal "să acuze şi să fugă" înainte de a asculta răspunsurile ministerului la criticile aduse.

Singurul vot împotrivă a aparţinut UDMR, mai precis deputatului Iosif Kötő, care a apreciat că bacalaureatul profesional "nu e o soluţie, ci mai degrabă o iluzie" şi că prin această lege s-ar deschide "calea lenei şi a incompetenţei".

Preşedintele Traian Băsescu a cerut, marţi, reexaminarea Legii care introduce Bacalaureatul profesional, susţinând că insuficienta reglementarea a acestuia este de natură să afecteze calitatea învăţământului şi buna desfăşurare a examenului de Bacalaureat pentru anul viitor.

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, luni, cererea de reexaminare asupra Legii privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 73/2010 pentru modificarea Legii învăţământului nr. 84/1995, se arată într-un comunicat al Preşedinţiei remis marţi agenţiei MEDIAFAX.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici