Bacău: 12 turişti din Belarus, accidentaţi după ce autocarul în care se aflau s-a răsturnat

Un număr de 12 turişti din Belarus, majoritatea copii, au ajuns la spital, în noaptea de joi spre vineri, după ce autocarul în care se aflau şi care se îndrepta spre Bulgaria s-a răsturnat pe drumul european E 85, la câţiva kilometri de municipiul Bacău.

363 afișări
Imaginea articolului Bacău: 12 turişti din Belarus, accidentaţi după ce autocarul în care se aflau s-a răsturnat

Bacău: 12 turişti din Belarus, accidentaţi după ce autocarul în care se aflau s-a răsturnat (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

Potrivit primelor informaţii oferite de poliţiştii băcăuani, autocarul plin cu 48 de turişti din Belarus, majoritatea copii, s-a răsturnat în afara părţii carosabile, în dreptul localităţii Bogdan Vodă, după ce şoferul autovehiculului, un bărbat din Bulgaria, a intrat într-un cap de pod de pe marginea drumului.

În urma accidentului, 12 pasageri din autocar, din care cei mai mulţi copii, au fost răniţi, fiind transportaţi cu ambulanţele şi autospecialele SMURD la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău pentru acordarea de îngrijiri medicale.

"Din primele cercetări desfăşurate la faţa locului, s-a stabilit că accidentul s-a produs pe fondul oboselii şi al neatenţiei în conducere a şoferului bulgar. Cele 12 persoane rănite au fost transportate la spital, unde au fost diagnosticate cu stres posttraumatic, echimoze şi contuzii, însă fără ca niciuna dintre ele să rămână internată. Pe numele conducătorului auto din Bulgaria a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă", a declarat, vineri, pentru corespondentul MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bacău, Narcisa Butnaru.

La scurt timp după producerea accidentului, autorităţile din Bacău au contactat ambasadele din Belarus şi Bulgaria, care au fost informate despre producerea accidentului rutier.

În cursul zilei de vineri, va fi trimis un alt autocar care va prelua turiştii din Belarus, cazaţi în cursul nopţii de joi în internatul Colegiului Tehnic "Dumitru Mangeron" Bacău.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici