Bărbat din Neamţ, dat dispărut după ce a coborât dintr-un dric pentru a-şi face nevoile

Un bărbat de 78 de ani care a coborât dintr-o maşină funerară în zona localităţii Trifeşti din Neamţ pentru a-şi face nevoile s-a rătăcit şi a fost dat dispărut de şoferul maşinii. Acesta a fost găsit de autorităţi în hipotermie, după patru ore.

1632 afișări
Imaginea articolului Bărbat din Neamţ, dat dispărut după ce a coborât dintr-un dric pentru a-şi face nevoile

Bărbat din Neamţ, dat dispărut după ce a coborât dintr-un dric

Bărbatul de 78 de ani din Iaşi a fost dat dispărut în zona localităţii Trifeşti din Neamţ, după ce a coborât dintr-o maşină funerară pentru a-şi face nevoile. Potrivit unor surse locale, acesta venea de la Arad spre Iaşi, pentru a aduce înapoi acasă trupul neînsufleţit al fiului său. Văzând că bărbatul nu mai revine, şoferul maşinii a sunat la 112 şi i-a anunţat dispariţia.

„La faţa locului s-au deplasat trei echipaje de poliţie şi un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Roman care au procedat la căutarea bărbatului. După aproximativ patru ore de căutări, acesta a fost găsit în apropiere de Halta Trifeşti, într-o zonă cu vegetaţie abundentă, fiind incoerent în vorbire şi având o stare de hipotermie", a declarat Dimitrie Mocanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.

Bărbatul a fost preluat de un echipaj SMURD, care i-a acordat îngrijiri medicale, şi apoi a fost predat familiei.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici