- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Bărbat din Slatina, la spital după ce a fost împuşcat în cap de un poliţist
Un bărbat a ajuns la spital după ce a fost împuşcat în cap de un poliţist aflat, miercuri după-amiază, într-o acţiune desfăşurată într-un cartier din municipiul Slatina, care viza identificarea de bunuri care ar proveni din furturi, victima reacţionând violent la vederea oamenilor legii.
Bărbat din Slatina, la spital după ce a fost împuşcat în cap de un poliţist (Imagine: Mediafax Foto)
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Olt, comisar Claudia Radu, oamenii legii au desfăşurat, miercuri, într-un cartier din Slatina, o acţiune de identificare a bunurilor provenite din furturi.
În timpul acţiunii, un bărbat a reacţionat violent, poliţiştii fiind nevoiţi să folosească armele din dotare, cu muniţie de cauciuc, pentru a-l imobiliza.
"Poliţistul, conform regulamentului, a tras un foc de avertisment în plan vertical, după care a tras în direcţia persoanei violente, din municipiul Slatina, aceasta fiind rănită, iar ulterior,transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Slatina", a declarat comisarul Claudia Radu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Biden și Trump se întorc în „ring”, înainte de alegeri. Biden se declară „fericit” să dezbată din nou cu fostul președinte al SUA
-
Joe Biden, declaraţie şocantă: M-am gândit la sinucidere când mi-a murit prima soţie
-
Economia României tuşeşte. Execuţia bugetului general consolidat în primele 3 luni s-a încheiat cu un deficit de 2,06% din PIB
-
Păcănelele, greu de „ucis”! USR acuză PSD că a minţit când a promis eliminarea lor până la finalul lunii
Potrivit purtătorului de cuvânt al SJU Slatina, Cristina Tihan, bărbatul împuşcat este internat la Secţia de Chirurgie Plastică, starea sa fiind stabilă.
"A fost internat cu o plagă împuşcată în cap, având şi un traumatism cervical. Starea sa este stabilă şi a rămas internat la secţia de Chirurgie Plastică", a declarat Cristina Tihan.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO