Bărbatul care a înjunghiat trei femei în Timişoara a recunoscut că a ucis-o pe prostituata găsită la marginea oraşului

Prim-procurorul Parchetului Tribunalului Timiş, Ion Braşoveanu, afirmă că bărbatul ce a înjunghiat trei femei pe stradă la Timişoara a declarat că a ucis-o pe femeia al cărei cadavru a fost găsit pe Calea Şagului şi care era prostituată, dar declaraţiile sale trebuie coroborate cu probe şi mărturii.

626 afişări
Imaginea articolului Bărbatul care a înjunghiat trei femei în Timişoara a recunoscut că a ucis-o pe prostituata găsită la marginea oraşului

Bărbatul care a înjunghiat trei femei în Timişoara a recunoscut că a ucis-o pe prostituata găsită la marginea oraşului (Imagine: Alin Matei/Mediafax Foto)

Prim-procurorul Parchetului Tribunalului Timiş, Ion Braşoveanu, a declarat joi că Aurel Mîndrilă, bărbatul acuzat că a înjunghiat trei femei pe stradă, la Timişoara, a dat o declaraţie în care susţine că tot el a omorât o femeie, în urmă cu câteva zile, pe Calea Şagului din municipiu, însă afirmaţiile sale trebuie coroborate cu probe materiale şi mărturii.

"Aurel Mîndrilă a dat o declaraţie în care susţine că el a ucis-o şi pe femeia găsită înjunghiată pe Calea Şagului. A spus că a avut acelaşi motiv ca şi în cazul celorlalte trei femei înjunghiate neletal. Însă nu putem merge mai departe numai pe baza declaraţiei lui, aceasta trebuie coroborată cu probe. În continuare împreună cu Poliţia se fac cercetări şi se încearcă să se coroboreze declaraţiile lui cu probe materiale sau testimoniale, dacă se găsesc martori", a afirmat Braşoveanu.

În noaptea de duminică spre luni, trupul neînsufleţit al unei femei de 42 de ani, care practica prostituţia, a fost descoperit în apropierea unei benzinării de la ieşirea din municipiul Timişoara. Conform anchetatorilor, femeia avea mai multe escoriaţii la faţă, precum şi o plagă prin înţepare în partea stângă a toracelui.

Marţi, trei femei au fost înjunghiate pe stradă, la Timişoara.

Prima, o tânără în vârstă de 23 de ani, a fost înjunghiată, marţi la prânz, cu un cuţit în abdomen, în apropierea Pădurii Verzi, din zona UMT, fiind transportată de urgenţă la Spitalul Clinic Municipal din Timişoara. Ea le-a declarat poliţiştilor că a fost tăiată de un bărbat necunoscut, care apoi a fugit.

Marţi după-amiază, o altă femeie, în vârstă de 44 de ani, a fost înjunghiată în spate cu un cuţit, pe un bulevard din municipiul Timişoara, de un bărbat necunoscut, care apoi a fugit. Femeia a fost transportată la Spitalul Municipal din Timişoara cu o plagă înjunghiată în spate, ea primind îngrijiri medicale.

O a treia femeie, de 23 de ani, a fost înjunghiată în spate cu un cuţit, marţi după-amiază, pe Bulevardul Cetăţii din Timişoara, ea fiind transportată tot la Spitalul Municipal.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Timiş, Andreea Cinteză, la scurt timp după acest atac, poliţiştii l-au prins pe Aurel Mîndrilă (32 de ani), din Mehedinţi, pe acelaşi bulevard, el fiind suspectat de comiterea acestei agresiuni. Ţipetele femeii au fost auzite de un echipaj al Poliţiei Locale care l-a prins pe bărbat. De altfel, cei trei poliţişti locali care l-au prins pe Mîndrilă vor fi premiaţi, joi, în cadrul unei ceremonii festive, de viceprimarul Timişoarei Adrian Orza.

Poliţiştii locali au găsit asupra suspectului o pereche de mănuşi chirurgicale şi un cuţit pe care le-au predat poliţiştilor Secţiei 4 pentru continuarea cercetărilor.

Mobilul faptelor l-ar fi constituit gelozia, determinată de împrejurarea că Mîndrilă ar fi fost părăsit de prietenă, iar agresarea persoanelor de sex feminin ar fi reprezentat "răzbunarea sa".

Bărbatul a fost iniţial reţinut, iar apoi arestat preventiv pentru 29 de zile de magistraţii Tribunalului Timiş.

Potrivit unor surse judiciare, el le-ar fi declarat anchetatorilor că a atacat patru femei, trei dintre aceastea fiind internate în spital cu răni produse prin înjungheiere. Poliţiştii o caută pe a patra presupusă victimă.

Conform surselor citate, în cadrul audierii, bărbatul ar fi fost întrebat şi de prostituata de 42 de ani - găsită moartă în aproprierea unei benzinării la ieşire din Timişoara. Mîndrilă ar fi negat că ar avea vreo legătură cu moartea acesteia, deşi a spus că a fost în zona unde s-a petrecut această crimă, spuneau sursele.

Mîndrilă este recidivist, a fost condamnat la zece ani şi şase luni de închisoare după ce a omorât cu un topor un bărbat în Suceava. El a fost eliberat din Penitenciarul Botoşani în 28 decembrie 2010.

Mehedinţeanul urmează să fie suspus mai multor investigaţii, pentru a stabili dacă a avut discernământ când a comis faptele.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici