Bărbulescu: Nu am niciun motiv să mă îndoiesc că preşedintele Băsescu va semna decretul de numire

Lidia Bărbulescu, desemnată, joi, de CSM pentru funcţia de preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), a declarat că nu are niciun motiv să se îndoiască de faptul că preşedintele Traian Băsescu va semna decretul de numire a ei în funcţia de preşedinte al instanţei supreme.

13 afișări
Imaginea articolului Bărbulescu: Nu am niciun motiv să mă îndoiesc că preşedintele Băsescu va semna decretul de numire

Bărbulescu: Nu am niciun motiv să mă îndoiesc că preşedintele Băsescu va semna decretul de numire (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax FOto)

Întrebată ce a calificat-o pentru a fi desemnată ca preşedinte al ICCJ, Lidia Bărbulescu a spus că probabil experienţa sa de 30 de ani ca judecător şi numeroasele funcţii pe care le-a îndeplinit.

Lidia Bărbulescu s-a referit şi la preluarea bugetului instanţelor curţilor de apel, tribunalelor şi judecătoriilor de către ICCJ, aşa cum prevede legea, începând cu 1 ianuarie 2010, spunând că se aşteaptă să fie aplicată legea.

În legătură cu eventualitatea blocării activităţii la ICCJ ca urmare a introducerii unor noi instituţii, respectiv cea de judecător de cameră preliminară şi altele prevăzute de noul Cod de procedură penală, Bărbulescu a afirmar că a mai gestionat o situaţie la fel de dificilă generată de Ordonanţa 58, prin care, în timpul mandatului ministrului Justiţiei Rodica Stănoiu, toate recursurile se judecau de către instanţa supremă.

"Vă mai aduceţi aminte cum veneau camioane cu dosare", a spus Bărbulescu, adăugând că şi atunci era singură la conducerea instanţei supreme, pentru că nu erau desemnaţi preşedintele şi nici trei şefi de secţie.

În legătură cu recomandarea ministrului Justiţiei privind colaborarea în echipă dintre ICCJ, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), procurorul general şi ministrul Justiţiei, Lidia Bărbulescu a confirmat. Întrebată dacă se află în conflict cu vreunul din cei trei şefi de instituţii, Lidia Bărbulescu a spus că o colaborare face abstracţie de persoane şi că trebuie să fie o colaborare instituţională.

Consiliul Superior al Magistraturii a desemnat-o, joi, cu majoritate de voturi, pe Lidia Bărbulescu pentru funcţia de preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, numirea urmând să fie făcută de şeful statului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici