Băsescu, despre alianţa ALDE cu Pro România: E un mini USL. Ponta nu a făcut o afacere bună

Traian Băsescu a catalogat, miercuri, alianţa ALDE-Pro România ca fiind un „mini-USL, cu scursuri din PNL şi PSD”. Fostul preşedinte a afirmat că Victor Ponta nu a făcut o afacere bună, Călin Popescu Tăriceanu fiind un specialist în „îngropăciuni”.

1699 afișări
Imaginea articolului Băsescu, despre alianţa ALDE cu Pro România: E un mini USL. Ponta nu a făcut o afacere bună

Băsescu, despre alianţa ALDE cu pro România: E un mini USL. Ponta nu a făcut o afacere bună

„Discutăm de fapt de rămăşiţe sau resturi din PSD şi PNL care, dacă luăm de bun comunicatul domnului Tărioceanu, formează mini-USL-ul. E un mini USR pentru că partidele astea sunt formate din scursuri din celelalte două partide, din resturi, rămăşite. Cred că nu vor fi deloc a treia forţă politică. Cred că această colaborare îi va îngropa şi pe unii şi pe alţii. Domnul Tăriceanu este specialist în îngropăciuni. Aşa cum a îngropat PNL aşa va îngropa şi noua mişcare politică”, a declarat Traian Băsescu, la Digi24.

Fostul preşedinte a afirmat că prin această decizie ALDE urmăreşte ca Tăriceanu să ia 3-4% la alegerile prezidenţiale.

„Nu cred că Ponta a făcut o bună afacere, dar nici Tăriceanu nu a făcut o afacere bună. Disperarea i-a împins la o soluţie pe care o va valorifica în primă instanţă Tăriceanu, ca să ia 3-4% la prezidenţiale, apoi probabil că lecuiţi de performanţele lui Tăriceanu se vor despărţi din nou”, a adăugat Băsescu.

Reacţia vine în contextul în care Călin Popescu Tăriceanu a anunţat, miercuri, că ALDE va avea o alianţă politică cu Pro România, partidul condus de Victor Ponta. El a afirmat că alianţa va fi a treia forţă parlamentară, după PSD şi PNL.

Ulterior, liderul ALDE şi-a nuanţat declaraţiile de pe Facebook cu privire la Alianţa cu Pro România, iar după editarea postării în locul "am hotărât" a apărut "am discutat".

Surse politice au declarat, pentru MEDIAFAX, că intrarea într-o alianţă a ALDE cu Pro Romania va duce la două variante: PSD să accepte şi Pro Romania la guvernarea sau, în caz contrar, nu este exclus ca ALDE să intre în Opoziţie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici