Băsescu o decorează pe Kovesi cu "Steaua României" în grad de Cavaler

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, marţi, decretul privind decorarea procurorului-general al României, Laura Codruţa Kovesi, aflată la final de mandat, cu Ordinul Naţional "Steaua României" - în grad de Cavaler.

1328 afișări
Imaginea articolului Băsescu o decorează pe Kovesi cu "Steaua României" în grad de Cavaler

Codruţa Kovesi (Imagine: Raul Stef/Mediafax Foto)

"Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a semnat marţi, 2 octombrie a.c., decretul pentru decorarea procurorului-general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Astfel, în semn de înaltă apreciere pentru activitatea desfăşurată timp de 6 ani la conducerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi pentru meritele deosebite în îndeplinirea actului de justiţie în România, domnul preşedinte Traian Băsescu conferă Ordinul Naţional «Steaua României» - în grad de Cavaler doamnei Laura-Codruţa Kövesi, procurorul-general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie", se arată într-un comunicat al Preşedinţiei remis, marţi, agenţiei MEDIAFAX.

Procurorul general al României, Codruţa Kovesi, a declarat, luni, că nu exclude o candidatură pentru Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) şi nicio eventuală funcţie ce presupune o activitate legată de Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) sau de activităţi anticorupţie.

"Aşa cum am declarat în mai multe rânduri, doresc să-mi continui activitatea în calitate de magistrat. Consider că lupta anticorupţie este o dimensiune importantă prin prisma MCV şi a implicaţiilor pe care le are pentru România", a susţinut Codruţa Kovesi, în cadrul unei declaraţii de final de mandat ca procuror general al României.

Ea a anunţat, luni, că începând de marţi - 2 octombrie, ziua în care îi încetează activitatea ca procuror general - l-a delegat, pentru o perioadă de şase luni, pe procurorul şef al DNA, Daniel Morar, în funcţia de prim-adjunct al procurorului general, funcţie deţinută de Marius Iacob (care fusese delegat, nu numit, în această poziţie).

Premierul Victor Ponta a afirmat că "rocada Kovesi-Morar" reflectă o procedură un pic ciudată şi a arătat că este convins că cei doi nu sunt de neînlocuit, în România fiind şi alţi procurori buni.

"Sunt convins că mai sunt şi alţi procurori buni, cei doi nu sunt de neînlocuit", a spus Ponta la Antena 3.

El a precizat că ministrul Justiţiei va propune, miercuri, anumite persoane pentru conducerea Parchetului General şi a DNA.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni seară, că ar fi "inacceptabil" şi "scandalos" ca Guvernul şi ministrul Justiţiei să propună o rocadă între Laura Codruţa Kovesi şi Daniel Morar la DNA şi Parchetul General, precizând că aceasta ar fi dorinţa preşedintelui Traian Băsescu.

Antonescu a susţinut, la Realitatea TV, că decizia privind propunerea şefilor DNA şi ai Parchetului este exclusiv a ministrului Justiţiei, Mona Pivniceru.

"Rocada" Kovesi-Morar a fost criticată, luni seară şi marţi dimineaţă, de reprezentanţi ai PSD şi PNL.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici