Băsescu: Sistemul de salarizare îi obligă pe medici să stea cu mâna întinsă

Preşedintele Traian Băsescu a apreciat, sâmbătă, la Buşteni, că actualul sistem de salarizare îi obligă pe medici să stea cu mâna întinsă la pacient.

15 afișări
Imaginea articolului Băsescu: Sistemul de salarizare îi obligă pe medici să stea cu mâna întinsă

Băsescu: Sistemul de salarizare îi obligă pe medici să stea cu mâna întinsă (Imagine: Mediafax Foto)

Şeful statului s-a referit şi la problema spitalelor, reluând ideea potrivit căreia în spitalele româneşti, spre deosebire de cele din Europa, nu există proceduri. Băsescu a spus că reprezentanţii consiliilor judeţene vor trebui să reuşească să specializeze oameni în management sanitar, în perspectiva trecerii spitalelor în subordinea administraţiilor locale.

Traian Băsescu a mai spus că actualul sistem de salarizare îi obligă pe medici să stea cu mâna întinsă la pacient, şeful statului avertizând că, dacă nu se va vedea un salt calitativ în educaţie şi în funcţionarea spitalelor, descentralizarea va fi un eşec şi vor exista voci care vor critica acest demers.

În concluzie, Băsescu le-a spus reprezentanţilor autorităţilor locale că ar trebui să se pregătească pentru a prelua şcoli, spitale şi direcţii agricole, şeful statului adăugând că direcţiile agricole ar trebui să se ocupe de consilierea fermierilor.

Preşedintele Traian Băsescu participă la reuniunea primarilor şi preşedinţilor de consilii judeţene şi locale, fiind întâmpinat de campionul mondial Lucian Bute cu pâine şi sare.

Întâlnirea de la Buşteni este organizată de Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România (UNCJR), condusă de social-democratul Liviu Dragnea, tema principală a reuniunii fiind un plan de descentralizare a administraţiei locale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici