Băsescu: Sunt 96 de Ordonanţe ale Guvernului, niciuna atacată de Avocatul Poporului

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că efectul numirii în funcţia de Avocat al Poporului a unei persoane care se bucură de sprijinul grupurilor parlamentare se vede în faptul că sunt 96 de Ordonanţe neatacate.

272 afișări
Imaginea articolului Băsescu: Sunt 96 de Ordonanţe ale Guvernului, niciuna atacată de Avocatul Poporului

Avocatul Poporului, Crişu Anastasiu (Imagine: Octav ganea/Mediafax Foto)

Traian Băsescu a arătat că un punct al Acordului de coabitare cu premierul s-a referit la consolidarea independenţei justiţiei în raport cu influenţa politică, precum şi respectarea prevederilor Constiţutiei la emiterea ordonanţelor de urgenţă şi punerea în aplicare a deciziilor Curţii Constituţionale.

"Păi, mâine am de promulgat o lege în care majoritatea USL n-a respectat recomandările Curţii Constituţionale", a comentat Traian Băsescu.

El l-a mai acuzat pe premier că nu a respectat acel punct din acord cu privire la consolidarea independenţei justiţiei în raport cu influenţa politică.

"Păi, când premierul ordonă: «Schimbaţi un procuror şef care e cu delegaţie şi puneţi omul meu», iar ministrul execută, procurorul general execută, mai suntem în faţa consolidării independenţei justiţiei?", a spus Băsescu.

Un alt punct al acordului se referă, potrivit preşedintelui Traian Băsescu, la numirea în funcţia de avocat al poporului a unei persoane care se bucură de sprijinul diferitelor grupuri parlamentare.

"Ştim toţi că s-a spus «Asta e soluţia», iar efectul îl vedem. Sunt 96 de Ordonanţe de Urgenţă emise de Guvernul Ponta, niciuna atacată de Avocatul Poporului", a precizat Traian Băsescu, făcând referire inclusiv la OUG care "încalcă grosier tratamentul egal al persoanelor", şi anume modificările la Legea insolvenţei.

"Domnul Ghiţă trebuie sa purceadă la a achizitiona televiziuni şi radiouri, dacă se poate şi Televiziunea Română, să le pună în slujba domnului Victor Ponta. Şi atunci, dăm o Ordonanţă de Urgenţă cu caracter discriminatoriu pentru ţintele domnului Ghiţă şi ale domnului Ponta. Din păcate, Avocatul Poporului am înţeles că astăzi a anunţat că reflectează, că va discuta. Cum este posibil să nu iei Articolul 16 din Constituţie şi să vezi în ce măsură 80 aliniatul corespunde acestui articol? Dânsul gândeşte", a mai comentat preşedintele Traian Băsescu.

Şeful statului a mai spus că acest acord reflectă o mare îngrijorare a sa, şi anume că cei doi politicieni, Crin Antonescu şi Victor Ponta, "nu vor respecta nici Constituţia, nici legile, ceea ce se confirmă în viaţa de zi cu zi, la fel cum nu au respectat Constituţia şi legile când au pus în practică lovitura de stat eşuată din vara anului 2012".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici