Video Băsescu va reveni la Ceronav Constanţa pentru instruirea practică

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că va reveni, miercuri, la Centrul Român pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului din Transporturi Navale (Ceronav) Constanţa pentru instruirea practică de la simulatorul de navigaţie pe tancuri.

7 afișări

Traian Băsescu s-a înscris, luni, la cursurile pentru reconfirmarea brevetului de comandant, despre care a precizat că durează o săptămână şi se vor finaliza vineri cu un test. Preşedintele a optat pentru soluţia de a urma cursurile Ceronav pentru reconfirmarea brevetului deoarece nu şi-a mai îndeplinit funcţia de comandant în ultimii cinci ani, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Legislaţia prevede că un comandant de navă îşi reconfirmă automat brevetul dacă navighează cel puţin 12 luni în ultimii cinci ani pe funcţie, pe o navă comercială. În caz contrar, el trebuie să urmeze la Ceronav cursurile de reconfirmare a certificatului de competenţă profesională, cum este denumit brevetul, sau să susţină un examen multidisciplinar la Autoritatea Navală Română.

Şeful Autorităţii Navale Române, Valentin Şerbănescu, a declarat corespondentului MEDIAFAX că, după ce cursantul obţine certificatul de absolvire de la Ceronav, acesta trebuie să se prezinte la ANR pentru reconfirmarea brevetului. Şerbănescu a precizat că un comandant de navă care şi-a reconfirmat brevetul îşi poate exercita profesia doar dacă urmează la Ceronav şi cursurile de convenţie privind siguranţa maritimă, ceea ce îi dă dreptul să obţină de la Autoritatea Navală Română un atestat care confirmă recunoaşterea brevetului conform standardelor internaţionale de navigaţie.

Preşedintele Traian Băsescu s-a aflat, luni, la Centrul Român pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului din Transporturi Navale din Constanţa, unde, la sfârşitul acestei săptămâni, va susţine examenul pentru reconfirmarea în funcţia de comandant de navă. Băsescu a plecat luni dimineaţă de la Neptun, unde s-a aflat timp de peste o săptămână la vila de protocol, şi a mers la Constanţa pentru a se înscrie la cursurile de validare a brevetului de comandant de navă, care durează o săptămână şi se vor finaliza cu un test pe care îl va susţine vineri.

La ieşirea de la Centrul Român pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului din Transporturi Navale din Constanţa, şeful statului a declarat că este plăcut să se întoarcă la şcoală şi că în prima zi a făcut acomodarea cu simulatorul de tanc.

"Asta mi-a dat o stare de confort şi realitatea este că am dreptul la un brevet valabil", a spus Băsescu, arătând şi chitanţa care atestă că a plătit pentru susţinerea cursurilor, în valoare de 1.175 de lei.

Preşedintele a spus că singura problemă rămâne frecvenţa la cursuri, dar că speră să beneficieze de înţelegerea lectorilor pentru a avea un program flexibil.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici