Bătrânii răpuşi de coronavirus în căminul din Galaţi. Evaluarea lui Tătaru: Un triaj nefăcut duce aici

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, se află, luni, la Galaţi, unde verifică contextul în care mai mulţi bătrâni de la un azil s-au îmbolnăvit cu COVID-19, iar patru dintre ei au şi murit. Demnitarul susţine că s-a ajuns în această situaţie din cauza faptului că nu a fost făcut un triaj epidemiologic.

513 afișări
Imaginea articolului Bătrânii răpuşi de coronavirus în căminul din Galaţi. Evaluarea lui Tătaru: Un triaj nefăcut duce aici

Bătrânii răpuşi de coronavirus în căminul din Galaţi. Evaluarea lui Tătaru: Un triaj nefăcut duce aici

„Ştiu că mai sunt 60 de persoane (în căminul de bătrâni- n.red.). Voi merge la Direcţia de Sănătate Publică pentru a vedea ancheta lor.

Aici am vorbit cu doamna doctor de la DSP tocmai pentru vedea stadiul anchetei. Mă interesează să fie o anchetă luată în amănunt, plecând de la soţia administratorului, ca şi prim caz şi mergând cu această anchetă până la restul personalului. (...) Cred că trebuie respectate procedurile. Aceste proceduri şi precauţii trebuie să existe, indiferent cine vine de unde vine.

O anchetă epidemiologică prost începută sau un triaj epidemiologic nefăcut duce la ce avem aici. Am recomandat să se re-evalueze şi să se re-testeze periodic fiecare din aceşti bătrâni”, a afirmat Tătaru, după vizita la căminul de bătrâni din Galaţi.

Ministrul Sănătăţii a afirmat că cei 60 de bătrâni care au mai rămas în acest azil vor fi re-testaţi periodic.

„Personalul care vine ar trebui să vină dintr-o zonă-tampon. Nu ar trebui să meargă în oraş sau acasă şi a doua zi să revină. Sunt persoane aflate în prima linie, sunt persoane care vor fi re-testate periodic şi ele cât timp nu au simptomatologie. (...) Igienizările trebuie să se facă periodic. Orice bătrân nou care vine implică o reluare a unei anchete. Orice bătrân care pleacă implică o dezinfecţie la nivelul camerei unde a fost”, a mai spus sursa citată.

Nelu Tătaru a adăugat că din personalul căminului de bătrâni mai fac parte în prezent doar o infirmieră şi o bucătăreasă.

„Este un cămin privat unde nu mai avem personal privat. Va trebui să venim cu personal de la Spitalul Judeţean sau de la Maternitate. Aceste persoane fac un efort pentru a veni într-un centru privat”, a conchis Nelu Tătaru.

La căminul privat „Sf Ilie” din Galaţi au murit oficial patru bătrâni, din cauza COVID-19. Întrebat despre numărul exact al deceselor, ministrul Nelu Tătaru spune că încă se fac evaluări şi nu ştiu cu precizie câţi oameni vârstnici internaţi aici şi-au pierdut viaţa din cauza acestui nou tip de virus.

Un alt cămin de bătrâni din Galaţi se confruntă cu probleme din cauza COVID-19. Căminul pentru Persoane Vârstnice „Sf. Spiridon”, administrat de Municipalitate, numără patru persoane infectate cu coronavirus, fiind vorba despre doi bătrâni şi doi angjaţi.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici