Baza de calcul a contribuţiilor pentru drepturi de autor va fi venitul brut minus 20%

Baza de calcul a contribuţiilor plătite de către persoanele remunerate prin drepturi de autor va fi venitul brut minus cheltuiala forfetară de 20%, iar în cazul convenţiilor civile contribuţiile vor fi calculate la nivelul total al venitului, potrivit unui proiect de OUG.

310 afișări
Imaginea articolului Baza de calcul a contribuţiilor pentru drepturi de autor va fi venitul brut minus 20%

Baza de calcul a contribuţiilor pentru drepturi de autor va fi venitul brut minus 20%

Baza de calcul la care se datorează contribuţiile individuale de asigurări sociale şi asigurări pentru şomaj nu poate depăşi în cursul unei luni calendaristice echivalentul a de cinci ori salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.

Proiectul de ordonanţă precizează că plătitorii de venit au obligaţia declarării, calculării, reţinerii şi plăţii contribuţiilor individuale de asigurări pentru şomaj şi de asigurări sociale, dar nu şi asigurări de sănătate, ceea ce echivalează cu o contribuţie totală de 11% din baza de calcul, faţă de 16,5% în prezent.

Plătitorii de venituri din drepturi de autor vor reţine, declara şi calcula contribuţiile de asigurări pentru pensii şi şomaj aferente beneficiarilor.

Astfel, firmele vor avea obligaţia de a depune lunar, până la data de 25 a lunii următoare celei în care s-au plătit veniturile de natură profesională, câte o declaraţie privind evidenţa nominală a persoanelor care realizează venituri de natură profesională, altele decât cele salariale.

Proiectul este discutat în şedinţa de Guvern de miercuri.

Normele metodologice la Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 58/2010, pentru modificarea şi completarea Legii privind Codul Fiscal, stipulau plata contribuţiilor de către beneficiari, prevedere care a determinat crearea unor blocaje şi cozi în unităţile de depunere la finele lunii trecute.

Pe de altă parte, un proiect separat, aflat în dezbatere publică, prevede că persoanele cu venituri din activităţi independente vor plăti, din ianuarie 2011, contribuţii de asigurări sociale de cel puţin 25,36% şi până la 35% din venituri, aproape dublu faţă de nivelul actual.

Premierul Emil Boc i-a cerut ministrului Finanţelor, în şedinţa de miercuri a Guvernului, ca la elaborarea modificărilor la Codul Fiscal să aibă în vedere faptul că Guvernul nu susţine dublarea cuantumului de contribuţii sociale pentru persoanele plătite cu drepturi de autor, deşi proiectul a fost elaborat de Dan Lazăr, consilier al primului ministru.

Potrivit acestui proiect, contribuţia de asigurări sociale de stat (pensii) ar fi urmat să crească de la 10% la 24,43%, contribuţia de asigurări sociale de sănătate de la 5% la 8,35%, iar cea la bugetul asigurărilor pentru şomaj de la 0,5% la 0,78%.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici