Becali, eliberat pentru că nu s-a dovedit că ar putea influenţa ancheta

Tribunalul Bucureşti, cu două voturi "pentru" şi unul "împotrivă", a decis ca George Becali să fie eliberat din arest, întrucât anchetatorii nu au justificat faptul că, dacă va fi în libertate, acuzatul va zădărnici aflarea adevărului, va influenţa martorii sau va distruge probele.

15 afișări
Imaginea articolului Becali, eliberat pentru că nu s-a dovedit că ar putea influenţa ancheta

Becali, eliberat pentru că nu s-a dovedit că ar putea influenţa ancheta (Imagine: Mediafax Foto)

"Nu există date la dosar care să justifice faptul că odată pus în libertate provizorie George Becali ar zădărnici aflarea adevărului sau că ordinea publică ar fi în mod real afectată", se arată în motivarea deciziei prin care Tribunalul Bucureşti a admis definitiv cererea de liberare provizorie sub control judicar făcută de finanţatorul Stelei.

În continuare, arată magistraţii, potrivit normelor legale, eliberarea provizorie nu poate fi acordată atunci când există date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe un inculpat să facă alte infracţiuni sau să împiedice aflarea adevărului prin influenţarea martorilor sau distrugerea unor probe.

Magistraţii care l-au pus liber pe Becali, cu opinie majoritară, mai arată în motivarea deciziei lor că "la acest stadiu procesual, când au fost audiaţi toţi inculpaţii, martori importanţi în ce priveşte stabilirea adevărului, părţile vătămate, scopul măsurilor preventive astfel cum este reglementat, poate fi realizat şi prin liberarea inculpatului sub control judiciar".

În motivare se mai arată că Tribunalul "nu poate accepta ideea existenţei în continuare a unei stări de pericol social pentru ordinea publică raportat exclusiv la natura faptelor, la gravitatea acestora sau la împrejurările în care au fost comise, deoarece aceasta ar echivala cu nerecunoaşterea legalităţii şi a însăşi liberării provizorii, în condiţiile în care nu sunt indicii temeinice sau date relevante din care să rezulte că, odată liberat provizoriu, George Becali ar putea săvârşi alte infracţiuni şi ar influenţa probatoriul".

Omul de afaceri Gigi Becali a fost eliberat sub control judiciar, instanţa Tribunalului Bucureşti admiţând, în 17 aprilie, recursul acestuia împotriva deciziei Judecătoriei sectorului 1 - care apreciase că nu se modificase temeiul legal care a stat la baza arestării lui Becali, cu atât mai mult cu cât în dosar mai fuseseră arestate alte persoane.

Instanţa a admis recursul făcut de Becali şi a dispus eliberarea acestuia imediat, punându-i însă anumite interdicţii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici