Prima pagină » Social » Bilanț după violențele din Piața Victoriei: 47 de persoane au fost duse la poliție, zece jandarmi răniți și amenzi de 21.500 de lei

Bilanț după violențele din Piața Victoriei: 47 de persoane au fost duse la poliție, zece jandarmi răniți și amenzi de 21.500 de lei

Jandarmeria Capitalei a anunțat că 47 de persoane au fost duse la secțiile de poliție în urma violențelor de la protestul din Piața Victoriei. Zece jandarmi au fost răniți, iar două autospeciale au fost avariate.
Iulian Moşneagu
15 sept. 2026, 22:29, Social

Potrivit Jandarmeriei, cele 47 de persoane ar fi comis fapte antisociale. Măsurile legale vor fi stabilite după clarificarea situației pentru fiecare dintre acestea.

„Până la această oră, 47 de persoane, care au săvârșit fapte antisociale, au fost extrase și conduse la sediul secțiilor de poliție, rezultatele urmând a fi comunicate ulterior, după stabilirea întregii situații de fapt și dispunerea măsurilor legale care se impun”, a transmis Jandarmeria.

Autoritățile au precizat că vor analiza imaginile operative și înregistrările apărute în spațiul public pentru identificarea altor persoane care au comis fapte ilegale.

În urma violențelor, zece jandarmi au fost răniți, iar patru dintre ei au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale suplimentare. Două autospeciale ale Jandarmeriei au fost, de asemenea, avariate.

Forțele de ordine au aplicat până în prezent 15 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 21.500 de lei.

„Subliniem faptul că este regretabil și îngrijorător modul în care unele persoane au înțeles să își exercite dreptul la liberă exprimare și au decis să provoace asemenea violențe, totodată distrugând și o parte a mediului ambiant din centrul Capitalei”, se arată în comunicat.

Ministerul Afacerilor Interne condamnă ferm orice formă de violență.

„Forțele de ordine nu au dat curs provocărilor, au avut în permanență o atitudine proactivă și au încercat de fiecare dată să detensioneze situația prin mijloace preventive, intervenind punctual doar atunci când situația a impus-o. Dreptul la liberă exprimare este un drept fundamental al fiecărui cetățean, însă acesta trebuie exercitat în limitele legii și cu respect față de ordinea și siguranța publică”, au mai transmis reprezentanții Jandarmeriei.

Câteva mii de fermieri au protestat marți în Piața Victoriei, nemulțumiți de situația din agricultură și zootehnie. Manifestația a fost marcată de violențe și confruntări între unii protestatari și forțele de ordine.

Recomandarea video