Blaga: Lucrurile sunt sub control în privinţa inundaţiilor

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga a declarat, luni, că în privinţa inundaţiilor lucrurile sunt sub control în cea mai mare parte, fiind afectate 12 judeţe iar şapte localităţi neavând curent electric.

14 afișări
Imaginea articolului Blaga: Lucrurile sunt sub control în privinţa inundaţiilor

Blaga: Lucrurile sunt sub control în privinţa inundaţiilor (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

"Am avut şi aseară (duminică, n.r.) un comitet de situaţii de urgenţă. Nu sunt lucruri cu totul deosebite pentru această perioadă, exceptând Dâmboviţa unde voi merge la 12.30 cu premierul, să analizăm situaţia, pentru că sunt de luat măsuri tehnice de către Ministerul Mediului. Putem încerca să rezolvăm o problemă de moment, dar este vorba de investiţii mai mari", a spus Blaga.

El a menţionat că "lucrurile sunt sub control în mare" şi a precizat că sunt afectate 12 judeţe iar 7 localităţi nu au energie electrică.

"Sperăm ca până la ora 14.00 să rezolvăm problema asta şi ne vom asigura ca oamenii să sufere cât mai puţin", a mai spus ministrul.

Blaga a convocat, duminică seară, Comandamentul pentru situaţii de urgenţă, din cauza inundaţiilor şi a alunecărilor de teren din mai multe judeţe.

Judeţele cele mai afectate din cauza inundaţiilor şi a alunecărilor de teren sunt Mehedinţi, Argeş, Olt, Dâmboviţa, Giurgiu şi Buzău.

Mai multe drumuri, locuinţe şi terenuri agricole au fost inundate din cauza revărsării apelor în urma topirii zăpezii. Totodată, în urma alunecărilor de teren mai multe persoane au rămas izolate.

Hidrologii au extins, duminică, avertizarea cod portocaliu pe râurile din şapte judeţe, unde până luni, la ora 16.00 se pot produce creşteri de niveluri şi debite cu depăşirea cotelor de inundaţie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici