Blaga: Pe 27 martie 2011, România intra în spaţiul Schengen
„Promit românilor că în 27 martie anul viitor vom intra în spaţiul Schengen. Am dat dispoziţie ca planul de măsuri Schengen să fie transformat într-un plan de măsuri prioritare, astfel încât România să-şi să poată îndeplini criteriile de aderare nu la 27 martie 2011, ci la 31 decembrie 2010”, a spus Vasile Blaga.
Referitor la securizarea frontierelor externe ale Uniunii Europene, ministrul Administraţiei şi Internelor a spus că acest lucru nu va însemna o barieră peste Prut.
„Am un mesaj către fraţii noştri din Republica Moldova: securizarea frontierelor externe ale Uniunii Europene, de 2.070 de kilometri, nu înseamnă o barieră peste Prut. Vom aveam o securizare şi un control deosebite pe toate frontierele externe şi pe Prut, dar în acelaşi timp am reuşit să dăm acordul privind micul trafic de frontieră”, a precizat Blaga.
Ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, s-a aflat, vineri, la Galaţi, la Şantierul Naval Damen, unde a avut loc ceremonia de lansare la apă a unei navei maritime de supraveghere care va intra în dotarea Poliţiei de Frontieră.