„Astăzi (n.r. vineri) se continuă cercetarea la faţa locului. Se asistă atât la cercetarea la faţa locului, cât şi la expertiza de la IML-ul din Chişinău asupra cadavrelor. Vreau să specific că acestea sunt întregi şi identificabile„ , a declarat Bogdan Licu.
Întrebat dacă ştie că elicopterul prăbuşit era singurul de la SMURD fără radar meteo, procurorul a precizat că nu deţine astfel de informaţii, dar că în cadrul anchetei s-au ridicat deja chiar şi probe de combustibil.
Citeşte şi: Specialist: Cauzele prăbuşirii elicopterului SMURD ar putea fi vremea rea, o eroare de pilotaj sau o defecţiune tehnică
Citeşte şi: Elicopterul SMURD prăbuşit joi în Republica Moldova. Imagini filmate înainte de tragedie
„Pot să vă spun că s-au ridicat probe de la faţa locului, inclusiv probe de combustibil, având în vedere că aeronava a fost alimentată pe teritoriul Republicii Moldova. Nu avem indicii, momentan, cu privire la cauza accidentului. Am văzut toţi ce au declarat martorii oculari, dar toate acestea trebuie verificate”, a mai spus Bogdan Licu.
Procurorii de la Secţia Militară a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au deschis un dosar penal pentru a investiga cauzele prăbuşirii elicopterului SMURD, în dosar fiind făcute cercetări pentru ucidere din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.
Citeşte şi: Un elicopter SMURD s-a prăbuşit în Republica Moldova. Cine sunt cei patru membri ai echipajului care au murit. 3 iunie, declarată zi de doliu naţional – VIDEO/ FOTO