Borbely: Taxa de poluare auto va fi modificată, proprietarii de maşini vechi ar putea plăti mai mult

Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a declarat, marţi, la Craiova, că taxa de poluare auto va fi modificată şi că, probabil, proprietarii maşinilor vechi, "care poluează mai mult", vor fi nevoiţi să plătească o taxă mai mare.

132 afișări
Imaginea articolului Borbely: Taxa de poluare auto va fi modificată, proprietarii de maşini vechi ar putea plăti mai mult

Borbely: Taxa de poluare auto va fi modificată, proprietarii de maşini vechi ar putea plăti mai mult (Imagine: Andreea Balaurea/Mediafax Foto)

Întrebat dacă Ministerul Mediului şi Pădurilor are o strategie prin care să împiedice proprietarii de maşini să îşi mai înmatriculeze autoturismele în Bulgaria, din cauza taxelor prea mari pe care ar trebui să le achite în România, Laszlo Borbely a spus: "Sper să se înmatriculeze cât mai multe maşini în România. În acest sens noi suntem în discuţii în ceea ce priveşte taxa pe poluare şi vom modifica această taxă. Vom fi probabil în măsură să dăm informaţii suplimentare în luna octombrie".

Borbely susţine că proprietarii maşinilor vechi vor fi nevoiţi, probabil, să plătească o taxă de poluare mai mare decât deţinătorii de autoturisme noi.

"Eu am să merg pe principiul poluatorul plăteşte. Deci nu avem nevoie de maşini second-hand în România care să fie aduse şi după aceea să mai şi dăm bani ca să le casăm. Probabil că vom avea o taxă mai mare pentru maşinile vechi şi care poluează mai mult şi vom analiza taxa în ceea ce priveşte maşinile noi, care sunt mai performante, care sunt Euro 5. Putem da mesaje clare, probabil în luna octombrie", a mai precizat ministrul Mediului, care s-a aflat, marţi după-amiază, într-o vizită la fabrica Ford din Craiova.

Guvernul a decis, la sfârşitul lunii aprilie, constituirea unui grup de lucru interministerial care să analizeze eventuale modificări la taxa de poluare auto.

Taxa auto a fost introdusă de Guvern în luna aprilie 2008, fiind calculată în funcţie de datele tehnice ale fiecărei maşini în parte, pe baza capacităţii cilindrice şi emisiilor de dioxid de carbon.

Pe fondul creşterii numărului de maşini second-hand importate, Guvernul a decis, în luna decembrie 2008, ca taxa de poluare auto percepută la achiziţia maşinilor noi să fie suspendată începând cu 15 decembrie 2008, până la sfârşitul lunii decembrie 2009, pentru vehiculele Euro 4 cu motorizări de până la 2.000 centimetri cubi înmatriculate pentru prima dată în România şi în Uniunea Europeană. Excepţia a fost ridicată la începutul acestui an.

Guvernul estimează că va colecta în acest an din taxa de poluare pentru autovehicule o sumă totală de 1,65 miliarde lei, un nivel similar prognozei pentru 2009, dar cu peste un miliard de lei mai mult decât încasările efective înregistrate până la sfârşitul anului trecut.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici