Bulevardul Constantin Brâncoveanu, redeschis circulaţiei pe şase benzi, după finalizarea lucrărilor

Bulevardul Constantin Brâncoveanu a fost redeschis circulaţiei pe şase benzi, inaugurarea lucrărilor, care au început în iulie 2008 şi au costat peste 14,2 milioane de lei, fiind făcută miercuri seară, în prezenţa primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu.

114 afișări
Imaginea articolului Bulevardul Constantin Brâncoveanu, redeschis circulaţiei pe şase benzi, după finalizarea lucrărilor

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax Foto)

Lucrările de reabilitare a Bulevardului Constantin Brâncoveanu au cuprins lărgirea de la trei la şase benzi, drumul având o lungime de 2.400 de metri şi o lăţime de 21 de metri.

În cadrul proiectului au fost realizaţi 1.050 de metri de canalizare şi 7.000 de metri pătraţi de spaţii verzi, iar sensul dintre strada Niţu Vasile spre strada Turnu Măgurele a fost iluminat.

Un parc cu fântână arteziană, bănculeţe, alei şi foişor a fost realizat de constructor pe o suprafaţă de aproximativ 2.000 de metri pătraţi, la solicitarea Primăriei Capitalei, pe locul unde a funcţionat organizarea de şantier.

Totodată, pe Bulevardul Constantin Brâncoveanu au fost amenajate 500 de locuri de parcare tip alveolă.

Lucrările au fost executate în perioda iulie 2008 - august 2010, iar proiectul a costat 14.255.795,29 lei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici