Prima pagină » Știrile zilei » Calendarul Evaluării Naționale 2026-2027 a fost definitivat. Când au loc simulările și probele finale

Calendarul Evaluării Naționale 2026-2027 a fost definitivat. Când au loc simulările și probele finale

Ministerul Educației și Cercetării a publicat forma finală a calendarului Evaluării Naționale pentru absolvenții ciclului gimnazial în anul școlar 2026-2027, stabilind perioadele exacte atât pentru simulare, cât și pentru examenul propriu-zis.
Calendarul Evaluării Naționale 2026-2027 a fost definitivat. Când au loc simulările și probele finale
Sursa foto: Mediafax Foto/Fotograf: Alexandru Dobre
Radu Mocanu
20 oct. 2026, 11:14, Social

Simulările vor avea loc cu trei luni înainte de examenul propriu-zis, potrivit calendarului publicat pe Facebook de Ministerul Educației. Proba scrisă la Limba și literatura română va avea loc pe 16 martie 2027, proba scrisă la Matematică pe 17 martie, iar cea la Limba și literatura maternă se va susține pe 18 martie 2027. 

Rezultatele obținute de elevi la simulare vor fi publicate pe 30 martie 2027. 

Examenul începe la sfârșitul lunii iunie 2027 cu proba scrisă la Limba și literatura română, programată pe data de 22 iunie. Aceasta va fi urmată de proba scrisă la Matematică pe 24 iunie, iar pe 25 iunie 2027 se va desfășura proba scrisă la Limba și literatura maternă. 

Rezultatele vor fi comunicate pe 30 iunie 2027, până la ora 12:00, iar în intervalul 30 iunie – 2 iulie 2027, elevii vor avea posibilitatea de a-și vizualiza lucrările scrise, iar cei nemulțumiți de rezultate vor putea depune contestații. 

Contestațiile vor fi reevaluate între 3 și 6 iulie 2027, urmând ca afișarea rezultatelor finale să se facă pe 7 iulie 2027. 

„Calendarul integral va fi disponibil după publicarea în Monitorul Oficial”, a mai transmis Ministerul Educației.