Călin Nistor, propus în funcţia de procuror şef adjunct al DNA: Vreau limitarea interceptărilor şi înregistrărilor audio-video în dosarele DNA

Călin Nistor, propus pentru funcţia de procuror şef adjunct al DNA, vrea ca interceptările şi înregistrările audio-video în dosare să fie folosite doar dacă faptele vizate nu pot fi probate prin alte mijloace, pentru a evita "intruziunea în viaţa intimă a unei persoane".

248 afișări
Imaginea articolului Călin Nistor, propus în funcţia de procuror şef adjunct al DNA: Vreau limitarea interceptărilor şi înregistrărilor audio-video în dosarele DNA

Călin Nistor, propus în funcţia de procuror şef adjunct al DNA: Vreau limitarea interceptărilor şi înregistrărilor audio-video în dosarele DNA (Imagine: Mediafax Foto)

Călin Nistor şi-a început cariera de magistrat în 1995, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Drăgăşani, unde a activat până în 1996. Între 1996 şi 2000, Nistor a fost avocat în Baroul Vâlcea, apoi a revenit în magistratură, tot la Parchetul de pe lângă Judecătoria Drăgăşani. În perioada 2003 - 2005, Nistor a fost magistrat la Parchetul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, iar din 2006 până în 2008 la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) - Structura Centrală.

Călin Nistor a ocupat funcţia de procuror şef al DNA Serviciul Teritorial Piteşti între 2008 şi 10 martie 2013. Din 11 martie a fost delegat în funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, iar din 10 mai a fost delegat ca procuror şef adjunct al DNA.

Procurorul Călin Nistor a absolvit în 1993 Facultatea de Agronomie din Craiova, iar doi ani mai târziu şi Facultatea de Drept din cadrul Universităţii din Craiova.

Magistratul a întocmit peste 45 de rechizitorii, prin care au fost trimişi în judecată demnitari, arbitri de fotbal, oameni de afaceri, printre care se numără şi Constantin Nicolescu, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Antonie Solomon, fostul primar al Craiovei, şi omul de afaceri Cornel Penescu. În dosarele pe care procurorul le-a trimis în instanţă nu s-a înregistrat nicio achitare şi nici nu au fost restituite la Parchet.

Călin Nistor îşi prezintă joi proiectul de management pentru funcţia de procuror-şef adjunct al DNA în care a fost propus de ministrul Justiţiei şi va răspunde întrebărilor membrilor Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.

Procurorul Călin Nistor arată în proiectul de management că interceptările şi înregistrările audio-video din dosarele DNA ar trebui folosite doar dacă faptele avute în vedere în anchetă nu pot fi probate în altă modalitate, evitându-se astfel intruziunea în viaţa intimă a persoanei vizate.

"În cazul investigaţiilor derulate de procuror, utilizarea mijloacelor de probă prevăzute în Secţiunea V «interceptările şi înregistrările audio sau video» din cadrul Codului de procedură penală să fie folosite dacă în acele cauze unde utilizarea unor astfel de tehnici sunt viabile şi care nu pot fi probate în altă modalitate, pentru a se evita intruziunea în viaţa intimă a persoanei sau pentru a nu se folosi în mod inutil astfel de procedee probatorii", a scris Călin Nistor în proiectul de management.

Totodată, procurorul îşi propune analiza activităţii unor structuri teritoriale care au obţinut rezultate nesatisfăcătoare, urmând a se decide asupra menţinerii acestora sau "eventual a măririi schemei de personal la nivelul structurii centrale".

"Se impune, într-o fază iniţială a verificărilor, şi evaluarea acelor situaţii în care anumite anchete ce vizează săvârşirea unor fapte minore nu se justifică, prin prisma costurilor deosebit de ridicate prin raportare la rezultatele derizorii obţinute (ex: la o mită de 100 lei să efectuezi patru luni înregistrări audio video, supravegheri operative etc)", a mai arătat Nistor în proiectul de management.

Călin Nistor vrea încheierea unor protocol între DNA-Structura Centrală şi Inspectoratul General al Poliţiei Române, pentru ca 50 de ofiţeri de poliţie judiciară de la Direcţia de Investigare a Fraudelor şi Direcţia de Investigaţii Criminale să lucreze cu procurorii anticorupţie în cazurile care privesc macrocriminalitatea economico-financiară.

Nistor vizează şi o colaborare la nivel local, între serviciile teritoriale ale DNA şi inspectoratele de poliţie judeţene, "pentru desemnarea a câte 20 de ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul structurilor menţionate, ce urmează a fi delegaţi în cauzele complexe investigate de DNA, creând premisa unei eficiente activităţi viitoare".

"Viabilitatea unui asemenea demers a fost dovedită anterior şi în mod practic când la nivelul Serviciului Teritorial Anticorupţie Piteşti, pe care l-am condus, urmare unui astfel de înţelegeri încheiat în mod operativ s-a reuşit finalizarea unor cauze caracterizate de un grad ridicat de complexitate", arată Nistor în proiectul de management.

De asemenea, procurorul propus ca adjunct al şefului DNA vrea constituirea, în anumite situaţii, a unor echipe mixte formate din comisari ai Gărzii Financiare Centrale şi inspectori ANAF, care să sprijine procurorii în desfăşurarea unor anchete, dinamizarea şi diversificarea investigaţiilor în cauzele de mare corupţie, cazurile de fraude în achiziţii publice, spălare de bani şi infracţiuni îndreptate împotriva intereselor financiare ale comunităţilor europene, precum şi urmărirea recuperării pagubelor produse prin infracţiuni şi continuarea programului de pregătire profesională a personalului operativ din cadrul DNA.

Călin Nistor are, potrivit declaraţiei de avere depuse în 2 mai 2012, un teren intravilan de 0,18 hectare în comuna Lungeşti din judeţul Vâlcea, cumpărat în 2002 şi un altul agricol de 0,45 de hectare în aceeaşi localitate, cumpărat în 2004. De asemenea, Nistor a mai cumpărat în 2004, împreună cu Cristian Ghinea, un teren intravilan de 0,18 hectare în localitatea Ocnele Mari.

Nistor deţine două apartamente în Râmnicu Vâlcea, unul de 50 de metri pătraţi, obţinut prin hotărâre judecătorească în 2005, şi celălalt de 127 de metri pătraţi, cumpărat în 2011 prin credit ipotecar. De asemenea, magistratul mai are o casă de locuit de 100 de metri pătraţi în comuna Lungeşti.

Procurorul a achiziţionat în leasing, în 2006, 2007 şi 2009, trei autoturisme mărcile Hyundai Accent, Seat Cordoba şi Seat Leon.

Călin Nistor are două credite la BRD, unul de 60.000 de lei luat în 2010 şi scadent în 2015, iar celălalt de 60.000 de euro, pe care trebuie să îl restituie până în 2031.

Procurorul Călin Nistor a obţinut venituri din salarii de 105.600 de lei în anul fiscal anterior depunerii declaraţiei de avere.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici