Câte teste s-au efectuat în România pentru depistarea COVID-19? Solicitare oficială, după recomandarea OMS

Lucian Romaşcanu cere autorităţilor să comunice numărul de teste efectuate pentru coronavirus. Senatorul PSD mai spune că lipsa unor testări corespunzătoare duce la statistici perturbate. PSD consideră că statisticile perturbate generează măsuri necorespunzătoare.

2318 afișări
Imaginea articolului Câte teste s-au efectuat în România pentru depistarea COVID-19? Solicitare oficială, după recomandarea OMS

Câte teste s-au efectuat în România pentru depistarea COVID-19. Solicitare oficială, după recomandarea OMS

Senatorul PSD Lucian Romaşcanu acuză că România este printre ţările în care s-au făcut cele mai puţine teste pentru depistarea COVID-19.

„Facem un apel către autorităţile responsabile ca atunci când raportează cazurile noi de îmbolnăvire să spună şi câte teste au fost făcute. (...) Lipsa unei testări corespunzătoare duce la statistici perturbate care pot induce în eroare şi genera măsuri necorespunzătoare”, a afirmat Lucian Romaşcanu, într-o conferinţă de presă susţinută marţi la sediul PSD.

 

OMS recomandă efectuarea a cât mai multe teste pentru Covid-19

Organizaţia Mondială a Sănătăţii îndeamnă toate ţările lumii să testeze cât mai mulţi oameni posibil, pentru a stopa pandemia Covid-19, pentru că, spune şeful OMS, un foc nu poate fi stins legat la ochi.

„Cel mai bun mod de a preveni infecţiile şi a salva vieţi este să rupeţi lanţul transmiterilor. Avem un mesaj simplu pentru toate ţările: testaţi, testaţi, testaţi!”, a spus Tedros Adhanom Ghebreyesus – directorul OMS

România testează la scară redusă, doar pe cei care vin din zonele contaminate sau au simptome după ce au intrat în contact direct cu un bolnav.

La fel e şi în Italia, decizie luată după ce sistemul a cedat. În jur 130.000 de teste au făcut italienii şi au fost depistate aproape 30.000 de cazuri.

Marea Britanie şi Olanda au altă strategie. Vor să aibă imunitate colectivă, aşa că nu testează la scară largă.

Campioană este Coreea de Sud, care a făcut 10.000 de teste pe zi. În faţa spitalelor au apărut cabine în care oamenii intră şi află rezultatul în cinci minute.

Strategia a dat roade. Numărul cazurilor a scăzut de la câteva sute la câteva zeci în două două săptămâni.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici