Căutările celor doi scafandri, amânate din nou din cauza condiţiilor meteo nefavorabile

Autorităţile au fost nevoite să abandoneze din nou, sâmbătă, din cauza vremii nafavorabile, operaţiunile de căutare a celor doi scafandri dispăruţi joi seară, în timp ce făceau scufundări la epava vasului turcesc Medy, după ce nici cu o zi în urmă nu s-a putut ieşi pe mare din cauza furtunii.

119 afișări
Imaginea articolului Căutările celor doi scafandri, amânate din nou din cauza condiţiilor meteo nefavorabile

Constanţa: Căutările celor doi scafandri, amânate din nou din cauza condiţiilor meteo nefavorabile (Imagine: Florin Gheorghe/Mediafax Foto)

Potrivit directorului Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM), Ion Voicu, sâmbătă dimineaţă s-a încercat o nouă ieşire pe mare, dar din cauza furtunii remorcherul ARSVOM a trebuit să se întoarcă în port.

"Din păcate nu am reuşit să ajungem decât până în dreptul digului de nord al portului, de unde a trebuit să facem cale întoarsă către ape mai sigure. Este furtună acolo, pe mare. Nu putem să mergem şi să riscăm viaţa altor oameni, astfel că va trebui să aşteptăm ca vremea să se mai liniştească", a declarat Ion Voicu.

El a apreciat că şansele de a-i mai găsi în viaţă pe cei doi sunt aproape nule.

"Din păcate nu cred să-i mai găsim în viaţă pe scafandri. O spun cu foarte mare părere de rău, mai ales că unul dintre ei îmi era prieten. Dacă am fi reuşit să ne scufundăm în seara în care au dispărut, poate am mai fi avut o şansă. Din păcate, chiar atunci a pornit furtuna pe mare", a mai afirmat Ion Voicu.

Pe lângă remorcherul ARSVOM, şi Poliţia de Frontieră are pregătite trei nave,să iasă pe mare imediat ce condiţiile meteo o vor permite.

"Avem gata de acţiune două nave mai mari şi una de capacitate mai mică şi putem porni în zona în care au dispărut cei doi scafandri imediat ce condiţiile meteo se vor îmbunătăţi şi vom fi solicitaţi să intervenim", a declarat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Constanţa, comisarul şef Adrian Burcea.

Directorul de salvare al firmei Hunter's Company, pentru care lucrau cei doi scafandri, Jorj Unciuleanu, a precizat că, pentru că nu se poate ieşi pe mare în căutarea lor, vor fi date avize către toate navele care tranzitează apele româneşti, în special prin zona respectivă, să raporteze orice poate fi asimilat cu corpurile a doi scafandri.

"De asemenea, am luat legătura cu salvamarii care operează pe plajele de pe litoral să-şi intensifice pe cât posibil patrulările şi să raporteze dacă observă ceva", a spus Jorj Unciuleanu.

Directorul din cadrul Hunter's Company a declarat că în seara în care au dispărut cei doi se făceau scufundări la solicitarea unei firme din Londra, care asigurase vasul turcesc împotriva poluării.

"Era vorba despre o scufundare iniţială, în care urma să facem filmări la corpul navei (Medy - n.r.), pe baza cărora să facem oferta către firma asiguratoare", a declarat Jorj Unciuleanu.

Doi scafandri ai unei firme particulare au dispărut, joi seară, în timpul ce făceau scufundări la epava navei sub pavilion turcesc Medy, din apropierea digului de nord al portului Constanţa. Cei doi scafandri dispăruţi sunt Cătălin Valeriu Ispas, de 27 de ani, şi Cristian Zarafu, de 38 de ani.

Cătălin Valeriu Ispas este pompier, angajat cu gradul de locotenent al ISU "Dobrogea", iar în timpul liber colabora cu firma Hunter's. Cristian Zarafu este scafandru cu experinţă şi a lucrat, până în urmă cu cinci ani, la ARSVOM, fiind chiar şeful echipei de scafandri.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici