- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Facem România Bine
- Ieși pe plus
- Video
Cazul furturilor de maşini de lux: Şapte suspecţi au fost reţinuţi. Un funcţionar RAR este cercetat pentru că ar fi luat mită
Şapte dintre suspecţii de furturi de maşini de lux audiaţi luni la Serviciul Furturi Auto din Capitală au fost reţinuţi, cercetările în acest caz vizând şi un funcţionar de la Registrul Auto Român (RAR) care ar fi luat mită, potrivit reprezentanţilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Cazul furturilor de maşini de lux: Şapte suspecţi au fost reţinuţi. Un funcţionar RAR este cercetat pentru că ar fi luat mită (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)
"Până acum, s-a dispus reţinerea a şapte persoane. Audierile continuă", a precizat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, Bogdan Staicu.
Poliţiştii au făcut, luni dimineaţă, percheziţii la 23 de adrese din Bucureşti şi judeţele Ilfov, Călăraşi şi Giurgiu, fiind vizate 27 de persoane suspectate de furturi de maşini de lux, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Alexandru Niculae.
Potrivit lui Niculae, poliţiştii aveau de pus în executare 27 de mandate de aducere, membrii grupării care se ocupa cu furtul de autoturisme de lux urmând să fie audiaţi.
ULTIMELE ȘTIRI
-
România e în top 4 țări europene unde copiii stau cei mai mulți ani în învățământul obligatoriu. Topul celorlalte țări
-
Războiul din Ucraina, ziua 588. Zelenski se întâlneşte cu soldaţii care luptă pe axa Kupiansk-Lyman. Rusia asediază oraşele ucrainene cu drone
-
Şeful misiunii FMI în România: Deficitul bugetar va fi de 6% din PIB în 2023. Nu am discutat de împrumut, dar România are acest drept oricând
-
Patru români au murit în accidentul de autocar din Veneţia
În acest caz, procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti au dispus, în 9 mai, începerea urmăririi penale faţă de 21 de persoane, pentru infracţiuni de luare de mită, înşelăciune, fals, tăinuire, dare de mită sau abuz în serviciu.
"În data de 14.05.2012, a fost declanşată o acţiune de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Serviciul Furturi de Autovehicule, cu sprijinul Serviciului Omoruri, Serviciului Investigaţii Criminale şi Serviciului Investigarea Fraudelor", se arăta într-un comunicat de presă al Parchetului Capitalei.



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



PROSPORT.RO

